Emerson,Lake and Palmer

In luna decembrie a anului 1969, in timpul unui concert sustinut la renumita Fillmore West din San Francisco, Keith Emerson (nascut pe 1.11.1944 in Todmorden, comitatul West Yorkshire, un oras in apropiere de Manchester), pe atunci in grupul Nice, l-a intalnit pentru prima oara pe Greg Lake (nascut pe 10.11.1948 in Bournemouth, comitatul Dorset, o statiune din sudul Angliei si port la Marea Manecii), care era solistul vocal al grupului King Crimson. Cei doi doreau sa formeze un supergrup prin cooptarea celebrului Jimi Hendrix si a bateristului Mitch Mitchell, insa acest lucru a ramas doar la stadiul de proiect. Odata ajunsi in Anglia, in luna iunie a anului 1970, ei l-au recrutat pe talentatul percutionist Carl Palmer (nascut pe 20.03.1951, dupa alte surse in 1950, in Birmingham), care tocmai parasise grupul Atomic Rooster, luand nastere astfel Emerson, Lake And Palmer.

Toti trei invatasera „tehnica" instrumentelor de la varste foarte fragede, cantand in formatii locale de la 12-13 ani. Palmer si Lake se orientasera spre rock si blues, insa Emerson luase lectii de pian de la opt ani, iar mai apoi urmase Conservatorul la sectia de instrumente cu claviaturi, compozitorul sau preferat fiind Bela Bartok. In anii '60 toti trei au facut parte din grupuri de prima mana. Lake a cantat timp de sase ani, intre 1963-1968, cu Shame si The Gods, iar in ianuarie 1969 a fondat King Crimson, alaturi de Robert Fripp. Palmer canta la 13 ani impreuna cu Humphrey Lyttleton prin cluburile din Birmingham, iar in 1966 il gasim alaturi de Georgie Fame si mai apoi in grupul Thunderbirds al solistului vocal Chris Farlowe. In 1968 a fost cooptat de Arthur Brown in The Crazy World, pentru ca un an mai tarziu sa sustina partitura tobelor pe primul album al trupei Atomic Rooster. Emerson, care a absolvit Academy Of Music si stapanea perfect atat pianul, cat si orga, s-a remarcat in VIP's (grup devenit ulterior Spooky Tooth), iar in 1966 a format cvartetul Nice, realizand sase albume in cei patru ani de existenta, prelucrand Bach, Ceaikovski si Sibelius. El a introdus pentru prima oara un sintetizator moog intr-un concert rock. Tot in aceasta perioada a avut loc si un eveniment cu adevarat inedit si remarcabil: in vara anului 1968, Emerson, imbracat in frac si cu o tunsoare foarte sobra, a participat ca solist la categoria pian clasic la... Festivalul „George Enescu" din Bucuresti!

Revenind la E, L & P, trebuie spus ca si-au facut debutul pe 25 august 1970, cu un concert sustinut in Guildhall din Plymouth, iar patru zile mai tarziu au participat la celebrul festival din insula Wight, alaturi de faimosii Doors, Who si Joni Mitchell. Dupa un contract semnat cu casa londoneza de discuri Island (reprezentata in SUA de Cotillion), cei trei au editat, in luna decembrie, albumul omonim de debut, produs de Lake.

Timp de doi ani, triou-ul a avut o activitate foarte intensa, atat in plan discografic, cat mai ales concertistic, fiind cunoscuti ca formatia cu cele mai multe aparitii live in anii 1971 si 1972, reusind un spectacol scenic cu totul deosebit, pregatit de 50 de „roadies" (angajati permanent sau temporar care se ocupa cu diverse treburi administrative), care reuseau sa instaleze cele peste 20 de tone de echipament in opt ore. Emerson canta simultan la doua claviaturi, deseori - in momentele de dezlantuire - urcandu-se cu genunchii sau cu picioarele pe pian si orga. Palmer, care folosea trei-patru prosoape intr-un concert si avea uneori un ventilator in spatele sau, utiliza o baterie trecuta prin sintetizator alaturi de multe accesorii specifice (gonguri, clopote de diverse dimensiuni, fluiere, talgere), fiind asezat pe o scena rotitoare. Lake era cel care dadea o nota lirica intregii muzici, prin caldura vocii si textele de inspiratie exotica.

Pe 26 martie 1971 a avut loc, in fata unui public entuziast de peste 10.000 de fani, in City Hall din Newcastle, istoricul concert cu „Pictures At An Exhibition", o ampla lucrare simfonica semnata de marele compozitor rus Modest Musorgski si orchestrata de Maurice Ravel. Criticii muzicali s-au aratat oarecum uimiti cum de o astfel de tema poate capta audienta publicului de rock intr-o asemenea masura. Emerson si Palmer au argumentat foarte simplu: varietatea mare de instrumente folosite si creatia muzicala in sine, o adevarata capodopera. In luna aprilie cei trei au intrat in studiourile Advision din Londra, unde, sub bagheta renumitului inginer de sunet Eddy Offord, cunoscut pentru colaborarea sa cu Yes, au inregistrat cel de-al doilea long play - „Tarkus", disc ce contine pe prima fata extraordinara suita-concept cu acelasi titlu. Anul se va incheia apoteotic pentru trio-ul britanic, „Tarkus" primind distinctia „Discul de aur", iar in clasamentele de sfarsit de an ale prestigioasei reviste „Melody Maker" E, L & P vor obtine locul 1 la categoria „Cel mai bun grup", devansand nume de rezonanta, precum Yes, Pink Floyd sau Genesis.

Anul 1972 a debutat cu alte lungi si pline de succes turnee britanice si mondiale, culminand cu aparitiile live din luna aprilie din cadrul Festivalului de la Mar-Y-Sol din Puerto Rico, unde au interpretat „Take A Pebble" si „Lucky Man", si din sala Olympia din Paris. Peste doar o luna, in cadrul acelorasi studiouri Advision, au inceput inregistrarile pentru „Trilogy", disc lansat in luna iulie si care a atins locul 2 in topul britanic de albume, primind si el „Discul de aur".

Dupa cateva luni de pauza, in ianuarie 1973, trio-ul a inceput un nou turneu nord-american, intrerupt insa in mod tragic pe 2 februarie, cand, in timpul unui concert sustinut in San Francisco, Emerson a suferit o grava arsura la maini din cauza unor artificii detonate accidental. In vara aceluiasi an, Lake - care pe langa talentul sau incontestabil de muzician se va dovedi si un foarte prosper om de afaceri - a pus bazele casei de discuri Manticore (nume ales dupa personajul din suita „Tarkus") si a obtinut semnatura cunoscutului grup italian Premiata Forneria Marconi. Primul album E, L & P editat sub egida noii case de discuri va fi „Brain Salad Surgery", in luna noiembrie, fiind precedat cu o luna de single-ul „Jerusalem".

In luna ianuarie a anului 1974, „Brain Salad Surgery" a atins locul secund in topul britanic si locul 11 in cel american, fiind vandut in peste 800.000 de exemplare. Concertele au continuat pana in luna iulie, cand a fost lansat, cu surle si trambite, triplul album „Welcome Back, My Friends, To The Show That Never Ends... Ladies And Gentlemen, Emerson, Lake And Palmer", o lucrare discografica unica, atat sub aspect tehnic, cat si muzical, nefiind egalata nici pana in zilele noastre.

Dupa mai bine de doi ani de liniste, in care singurele evenimente cu adevarat remarcabile au fost cateva turnee in Marea Britanie si Franta, in luna martie a anului 1977, E, L & P au revenit in forta cu dublul album „Works", o interesanta si indrazneata realizare, care contine trei fete cu compozitii ale fiecarui instrumentist si o fata, a patra, pe care sunt doua lucrari de mare intindere, interpretate de cei trei muzicieni impreuna. Ca succes insa, discul nu a mai atins pozitiile fruntase ale topurilor, precum „Tarkus" sau „Trilogy", insa „Fanfare For The Common Man", o compozitie a lui Aaron Copland, inclusa pe fata a patra, a fost prezenta pe locul 2 in topul britanic de singles. In luna decembrie a aceluiasi an a fost editat - tot sub egida casei Manticore, ca si „Works" - „Works Volume Two". Acesta include, pe langa compozitii ale celor trei, si cateva creatii celebre, precum „Maple Leaf Rag" a lui Scott Joplin si „Honky Tonk Train Blues", semnata de Meade Lewis. Din pacate insa, atat in plan componistic, cat si ca sound, cele doua creatii din 1977 erau net inferioare albumelor din anii '70-'73, facand ca despartirea sa devina iminenta.

Astfel, dupa un ultim album de studio, intitulat „Love Beach", aparut in toamna anului 1978, pe 30 decembrie, la finele unui turneu mondial de adio, E, L & P si-au anuntat oficial dizolvarea.

In luna martie a anului 1979, Palmer a format cvintetul FM, iar in decembrie a aparut „In Concert", un album realizat de E, L & P in cursul turneului nord-american din 1977, incluzand piese inregistrate alaturi de Orchestra simfonica din Montreal. FM s-a destramat in 1980, editand un singur album, iar in ianuarie 1981 a luat fiinta Asia, un supergrup britanic ce i-a inclus pe Carl Palmer, John Wetton, Steve Howe si Geoff Down.

Emerson s-a dedicat aproape exclusiv muzicii de film, remarcabile fiind „Inferno" si „Nighthawks", ambele din 1980. Lake a editat doua albume mediocre: „Greg Lake" (1981) si „Manoeuvres" (1983), dupa care, in septembrie 1983, s-a alaturat grupului Asia, inlocuindu-l pe John Wetton. In anul 1985, Emerson si Lake l-au recrutat pe faimosul baterist Cozy Powell (fost membru in Bedlam si Jeff Beck Group) si au format Emerson, Lake And Powell, readucand in actualitate cele trei initiale intrate in „cartea de aur" a rock-ului. Trio-ul va edita un album omonim in iunie 1986, apoi se va dizolva.

In 1992, trio-ul s-a reunit dupa 24 de ani, pentru a realiza albumul de studio ''Black Moon'', nu prea apreciat de fanii rock-ului progresiv, urmat de ''Live At The Royal Albert Hall'', editat in 1993. Un an mai tarziu, EL&P incearca sa revina in atentia cu un nou L.P., ''In The Hot Seat'', dar esueaza pe ambele planuri, artistic si comercial.

Emerson, Lake And Palmer raman un fenomen cu adevarat unic in istoria muzicii rock, dand nastere unei pleiade de imitatori - cei mai cunoscuti fiind Triumvirat, un trio german din anii '72-'75 - si creand o adevarata scoala a genului, fuziune intre rock-ul progresiv si muzica clasica.

Da, ăştia sunt de nota 10. Tătici. N-am cuvinte. Am văzut cîteva live-uri cu ei.. ce mai, îţi cauţi falca pe sub masă. Ei şi Gentle Giant sunt preferaţii mei din anii 70.

O formatie ce are structura unui trio de jazz: pian, bass, baterie.

Fara chitara.
Oare sa fie adevarat ca Emerson si Lake doreau sa il aduca in trupa si pe Hendrix? Nu au reusit, atunci nu au mai avut nevoie de acest instrument. Adica, ori regele, ori nimic. Sau, altfel spus, numai Hendrix era capabil sa se ridice la nivelul celorlalti.

Circula aceasta legenda, dar eu nu sunt deloc convins ca este asa.

Mai degraba, cred ca ideile artistice ale lui Keith Emerson, mergeau spre un astfel de trio. Nu avea nevoie de un chitarist care sa-i concureze sau acopere pianul si orga. Daca in jazz se poate, de ce nu ar merge si in rock? Asa a fost si la The Nice, unde doar pe primul album au avut un chitarist adevarat. Sigur atat Lee Jackson cat si Greg Lake au mai folosit uneori instrumentul in discutie, dar trebuie sa recunoastem ca acest lucru se intampla foarte rar.

Si astfel lumea progresivului a devenit mai bogata.

Am reascultat zilele acestea Trilogy.
In booklet-ul CD-ului (de fapt un fel de poster impachetat), am gasit relatata o istorioara foarte interesanta.

ELP a fost una dintre primele mari trupe rock, care a concertat in Japonia. Turneul lor, care a constat, de fapt, din doua concerte, s-a desfasurat in august 1972, exact in luna si anul in care, pe acolo, se mai aflau si Deep Purple (si care in decembrie scoteau “Made in Japan”).

Ei bine, pe stadionul din Osaka, in timpul unui solo de baterie al lui Palmer, spectatorii au rupt gardurile si au navalit spre scena instalata undeva in centru. Speriati, oamenii de ordine nu au intervenit. Si mai speriati, Emerson, Lake si impresarul lor, au sarit intr-o limuzina aflata in spatele scenei si, directia tunel, out din stadion, lasandu-l pe Palmer singur, in multimea de japonezi. Acesta, calm, batea la tobe mai departe, incercand in felul acesta sa-i faca pe ceilalti sa se intoarca. Degeaba. Nu a reusit.

Greg Lake:
“As we drove around the stadium, we could still hear Carl. He was banging on his drums: ‘da da da da da… chish!; da da da da da… chish!’ He was playing the cue for us to come back on, but we were driving around the outside of the stadium. We were gone!”

Evident, Palmer nu a patit nimic, iar concertul s-a incheiat.
Mi-l imaginez doar, pe Palmer batand tobele intr-o mare de omuleti galbeni care, de fapt, nu vroiau decat sa-si exprime entuziasmul.

In acel an probabil ca japonezii au descoperit cu adevarat rock-ul, iar restul lumii pasiunea lor pentru aceasta muzica.

Si pentru mine o experienta live a ELP a fost cea care m-a introdus in progresiv. Acum cativa ani (3?) s-a intamplat; ascultasem pana atunci cateva piese de ei, dar habar n-aveam ce-i aia muzica si ma durea capul de la sunetul clapelor.
Si... la un moment dat am facut rost de "Welcome Back My Friends" si, intr-o dimineata de vara, pe la ora 6, sculat devreme si impregnat de claritatea luminoasa a zilei ce incepuse, i-am dat drumul sa cante. Prima piesa era Hoedown si, ca niciodata, toate lucrurile s-au legat, toata avalansa de sunet s-a organizat intr-o arhitectura "light" extraordinar de coerenta si energetica. De atunci s-a schimbat totul. In acelasi timp aprofundam si "Live at Pompeii" si ritmurile aproape didactic-progresive ale Cocosului Atomic si uita asa se face ca am intr-at intru prog.

andu a scris:

Si pentru mine o experienta live a ELP a fost cea care m-a introdus in progresiv. Acum cativa ani (3?) s-a intamplat; ascultasem pana atunci cateva piese de ei, dar habar n-aveam ce-i aia muzica si ma durea capul de la sunetul clapelor.
Si... la un moment dat am facut rost de "Welcome Back My Friends" si, intr-o dimineata de vara, pe la ora 6, sculat devreme si impregnat de claritatea luminoasa a zilei ce incepuse, i-am dat drumul sa cante. Prima piesa era Hoedown si, ca niciodata, toate lucrurile s-au legat, toata avalansa de sunet s-a organizat intr-o arhitectura "light" extraordinar de coerenta si energetica. De atunci s-a schimbat totul. In acelasi timp aprofundam si "Live at Pompeii" si ritmurile aproape didactic-progresive ale Cocosului Atomic si uita asa se face ca am intr-at intru prog.

Poti sa te consideri norocos la felul cum ai descoperit muzica celor de la ELP. Eu sa zicem am inceput-o cu ei "de-andoaselea": primul album ascultat de mine a fost Black moon. Auzisem de ELP la Pittis Show unde am ascultat pasaje din Pictures at an Exhibition (asta se intampla prin 1992). vreo trei ani mai tarziu am gasit Trilogy si Brain salad surgery. Ca sa nu mai spun ca tot prin 1995 am facut gafa de a cumpara In the hot Seat.

si pe mine tot Hoedown m-a introdus in lumea ELP. Trilogy a fost la un moment dat o obsesie pentru mine.

Nu-mi gasesc pace in faptul ca muzica ELP nu ma incanta nici jumatate cat ceilalti giganti ai prog-ului o fac. N-am nimic cu albumele clasice, Pictures este favoritul meu si pana si Brain Salad Surgery ma nauceste (in rest, debutul e prea putin convingator, Tarkus are 20 de minute de exceptie, restul e filler si pop-rock, iar Trilogy isi da ce are mai bun, dar...nu-i destul); mai departe insa, ce nu-mi place nici nu ma omor sa ascult.

Cumva nu apreciez marea arta a lui Emerson la clape, fiind poate pianist, desi stiu ca a inovat genre-ul din punctul asta de vedere. Unele lucruri ii ies de minune, altele sunt kitsch gros. Lake si Palmer, dupa mine, sunt artisti multi mai buni.

Dupa cum se stie, trupa a cazut rau de tot dupa 1977, si parca am citit ca totul a tinut de orgolii si de a face muzica facila. Revening in anii 90, au lansat a ploaie de albume live cu aproape aceiasi muzica de fiecare data, ceea ce e iritant, iar albumele studio, cele doua incercari, sunt fie pe muchie de cutit (Black Moon) fie lamentabile (In The Hot Seat).

Permiteti-mi sa spun ca nu sunt fan ELP. Cand trio-ul acesta a cantat prost, pur si simplu a macelarit arta rock si kitsch-ul muzical. In rest, sunt si nu sunt fascinanti.

Interesant ce zice un pianist (Rico) despre Emerson.
Am pus odata Piano Concerto no 1 de pe "Works" nu unui pianist, ci unui pasionat (pianist amator, cu scoala de muzica de 8 ani). Tot ce a spus a fost:
"O interpretare corecta . Nu am simtit greseli". Atat.
Oare de ce noua celorlalti ne place atat de mult? Pentru mine cel mai bun album al lor este totusi primul.
In ce priveste albumele lor proaste, nu le-am ascultat. Si este posibil sa nici nu o fac vreodata. "Black Moon" il stiu si nu l-as trece chiar la proaste ci undeva la mediocre cu ceva sclipiri.

Am ascultat, in schimb, o alta productie Emerson, Lake & Powell albumul omonim. De toata jena.

ELPowell e intr-adevar slabut dar totusi e mult peste In the Hot seat. Si mai neinspirat este proiectul 3 cu albumul To the Power of three - 1986 cu Palmer, Emerson si Robert Berry (de care eu unul nu am auzit). De evitat!

O chestie amuzanta de prin '80... Cei mai bosorogei, ca mine, stiu ca era la radio Programul 3... aici scapau baietii si muzica buna... Intr-o seara, pe la 9, parca... surpriza: aproape o ora de ELP... La finalul emisiunii, crainica a anuntat ritos: 'Ati ascultat melodii interpretate de formatia vocal-instrumentala Emerson, lacul si palmierul... (N-am inflorit nimic... exact asa a fost...)
Dupa cativa ani... dadeam o tura pe la magazinul Fotomuzica din Iasi... Scanez rafturile si, intr-o margine, ce vad? Dark Side of the Moonsi Dire Straits (primul album)... Surprins, ii cer vanzatoarei sa-mi arate discurile... erau indiene... 28 de lei bucata... Partea nasoala era ca n-aveam decat 30 de lei la mine... (Mi-am luat Floyd-ul, bineinteles...) Da' nu m-am putut abtine sa nu fiu si putin rautacios... O intreb pe aia foarte nevinovat: "Stiti cumva cine canta, ca n-am auzit de ei?" Raspunsul a fost prompt: "O formatie indiana care canta in engleza muzica usoara din repertoriul international... Da' sa stiti ca nu prea se poate dansa..."

Mie nu prea imi plac ELP, ii consider cea mai slaba trupa dintre "gigantii" progului. Primul album mi se pare cel mai reusit si cel mai sincer dintre toate. Piesele au o naturalete si nici nu sunt repetitive. Pictures e deasemenea decent dar in pare parte datorita lu Mussorgski, caci pana la urma e opera lui. Apropo, se gaseste complet pe Youtube. De restul nu prea am ce sa spun, fiecare album are cate momentele lui bune cum ar fi Tarkus de pe albumul cu acelasi nume, sau primele 13 minute din KE9.

O trupa care seamana un pic cu ELP, in sensul ca este frmat tot din trio-ul clape, tobe, bass este Le Orme. Va recomand cu caldura Felona E Sorona, daca nu l-ati ascultat.

Cat despre zvonul cu Hendrix, cred ca ar fi iesit ceva bun, ar fi dat mai multa varietate pieselor. Totusi cred ca Emerson si Hendrix s-ar fi inteles precum soarecele si pisica avand in vedere faptul ca fiecare ar fi vrut sa faca ceva diferit.

Negru Voda a scris:

Pictures e deasemenea decent dar in pare parte datorita lu Mussorgski, caci pana la urma e opera lui.

Nu mi-a placut niciodata prea mult albumul asta. Este mult sub original, dar si sub varianta orchestrata de Ravel.

Aldi a scris:

Negru Voda a scris:

Pictures e deasemenea decent dar in pare parte datorita lu Mussorgski, caci pana la urma e opera lui.

Nu mi-a placut niciodata prea mult albumul asta. Este mult sub original, dar si sub varianta orchestrata de Ravel.

Pictures e de fapt cel mai bun ELP pentru mine, tocmai fiindca e ponderat si nu suna rau. Desigur, nu numai ca Mussorgski/Ravel e baza, dar ELP nici nu face un full cover al lucrarii, ci abia 3 "tablouri" din 11 (plus "promenada").

Cum nu am postat pana acum aici, sa-mi zic si eu parerea despre trupa.
Sunt si eu de parere ca ELP nu sunt cei mai grozavi in meseria si istoria asta progresiva, desi, cu adevarat, au contribuit important (cred ca daca i-as spune in fata ca ELP nu inseamna nimic, un mare specialist de pe PA, Ivan, m-ar biciui cu 100 de lanturi de metal legate impreuna ). Au un mare stil si o senzationala verva, dar nu ma multumesc ca si trupa, ca si muzica, pana si ca atitudine sau rafinament.

Cred ca am inceput sa gandesc negativ despre ei cand am vazut un DVD documentar si am aflat ca albume precum Tarkus sau BSS nu s-au nascut dintr-o armonie, ci dimpotriva, din pareri conflictuale din partea fiecarui din trupa. Cam neplacut, pentru "cel mai bun trio al anilor 70".

Pentru mine, cateva idei si trasee sunt clare. ELP s-a nascut din prea multe trupe, cu precadere din Nice. Debutul ii arunca pe atat de multi in al noualea cer, incat nici nu ma mir ca pe mine nu ma-ncalzeste. Tarkus este facut dintr-un masterpiece, iar restul e filler 1000% (macar muzica faina de-ar fi), de Pictures am zis deja. BSS e foarte bun, ca prog rock, si foarte exploziv, ca si tough art. Live-ul din 1974 e demn de "classic record", muzica buna. De-aici ELP o ia la vale, nici sa nu ma convingeti de altceva. Works sunt albume cu muzica neplacuta (pe Vol.2, mai e si indecent de pop), plus cu mofturi invidualiste din partea fiecarui "giant": E cu concertul sau, P cu niscai muzici, L la fel. Love Beach nu mi se pare dezastruos, dar, sa nu fiu impotriva trendului, recunosc ca e ani-lumina sub asteptari. And that's a wrap with the "wonderful" 70s.

Emerson, Lake & Powell e un album neimpresionant.

Revenirea in anii 90 nu-mi plac din doua motive: ELP au atitudine de grand rockeri, dar canta cu acelasi stil vechi - si - au multe albume si prestatii live cu acelasi material again and again and again. Ca un al treilea motiv, as adauga ca reusesc sa mai scoata doar doua albume, Black Moon fiind ok (si AOR), al doilea fiind crunt dezamagitor.

In concluzie, ELP sunt prog rock giants, dar nici vorba sa fie favoritii mei. (Daca nu v-au placut impresiile mele negative, bucurati-va cu nu mi-am dezvoltat ideile despre Emerson ca pianist si ca stil prog dupa 1974 )

E,L&P ?. Tabu,no comment

tocmai faptul ca nu simti nevoia unei chitari, zic eu ca face mult.
dand la o parte epoca after 77, ramane cea mai tare trupa de prog.
dupa mine.

La putina vreme dupa ce incepusem sa ascult muzica(clasa a IX-a)-si incepusem cu Deep Purple- Made In Japan- imi pica intre...urechi Hoedown , despre care vocea strazii zicea ca e o prelucrare dupa o hora din Tara Oasului .
Apoi imediat Pictures... Pot sa zic ca introducerea mea in PROG asta a fost. Dar si in muzica simfonica deoarece am dorit sa aud si originalul lui Musorgski. Iata ca astfel am impuscat 2 dintr-o lovitura. Apoi am cumparat Welcome Back... pe caseta ca de unde albumul???? si apoi m-am afundat cu totul in muzica lor vreo 2 ani.
Daca vorbim de ELP trb sa vorbim pana la Works I ca dupa aia .
Alt grup mare caruia i s-a terminat gazul.
Dar grup MARE zic eu indispensabil din Galeria PROG

Stimati tovarasi si PRETINI va rog nu mai dati pe-acolo pe FORUM in E.L.&P. ca fac .
In cei care au adus muuuugul in rock , in cel mai bun percutionist al rockului. Pe cei care mai dau ii rog sa ia lectii de pian inainte si sa compuna un concert pt. pian si orchestra.
PS1:
Nu le-am facut statuie decat PANA la Works II, apoi am inlocuit-o cu una din zahar ars.
PS2
Totul e trecator , mai ales inspiratia.
PS3
Cu ei am descoperit DEODATA rockul si simfonicul-vezi Pictures At An...
PS4
Zicea odata un calugar sa fim ca oaia .
Hmmm. Cum adica , prosti si blegi ca oaia?
Nu , sa pastem de pe camp doar iarba , nu altceva.
Asa si noi sa "pastem" ce e bun de la cineva...

observ ca am raspuns de doua ori in thread, a doua ori umflandu-mi intreaga perspectiva asupra E,L&P.

sa mai repet si a treia oara?

nah...ca tot asa simt despre ei.

rationamentul cu stiutu de lectii de pian si compusu de concerte de pian ca sa ne dam cu parerea nu trebuie neaparat impus, vorbim in primul rand de "cum ne place".

cumva, ironia e ca acest concert al lui Emerson nici nu e inscris in concertele de pian (Wikipedia). nu l-am mai "studiat" de mult, dar daca as face-o curand, probabil l-as lua la analiza.

totu-i trecator, chiar si inspiratia, din pacate, inspiratia si cheful de prog a tinut in cazul asta 4 ani.

cred ca am mai spus-o, m-a deranjat ca inchegarea trio-ului a ascuns pana la urma un "clash" intre trio. faptul ca cele mai bune albume au fost realizate dupa o lunga discutie "mergem pe pop, sau pe epic si artistic?" intre Emerson si Lake nu-i ceva.

subscriu si eu la tine cont de cea mai buna muzica a trupei, din pacate subscriu sa si punctam defecte, mai ales cand trupa e clasificata la superlativ.

subscriu sa si punctam defecte , zise Ricochet.
De acord. Si cu parerile despre Tarkus , apropo de fata a 2-a a albumului.
Desi e una din formatiile preferate ( ca doara nu dejaba ii apar NO), se simte individualismul lui Emerson, capacitatea de creatie limitata a lui Palmer si ca Lake parca e scos din context, DAR cantand toti impreuna iese un lucru bun-aceasta formatie e totusi un gigant al progului.
Am facut o paralela cu Rush in sensul ca sa zicem intr-o melodie oarecare apar sa zicem 5 teme pe parcursul ei , la ELP se simte o legatura intre ele , dar la Rush parca sunt independente. Ma rog , e un fel de a spune... Asta fara a da cu pietre in Rush!
Senzatia subiectiva de placere in receptarea individuala a muzicii ,e adevarat Rico, este cea mai importanta , nu faptul ca Emerson a compus un concert pt. pian si orch.
Eu vroiam sa zic ca ei au fost pionieri , s-au straduit sa faca ceva nou in prog. si sa-i respectam. Ce-mi place mie nu neaparat iti place si tie...
---va urma---

cum am mai spus-o si in alt loc, cred ca ricochet priveste EL&P, in special pe Emerson, dpdv al pianistului. analizeaza foarte critic sub acest aspect si cateodata e posibil sa depuncteze intregul pentru tinuta claparului.

apropo, cica d-l Keith ar fi participat prin 68 la festivalul Enescu. e drept ??

in 67, adica, ca Festivalul s-a tinut din 3 in 3 ani pana in 2003.
foarte improbabil, in calitate de artist nicio mentione (si, mama, ce titani au venit atunci), in calitate de concurent, greu de gasit/spus.
nu cred, oricum.

din cate vad, Emerson nici nu-si mentioneaza pe site-uri oficiale (vreo) cariera solo pianistica
http://www.keithemerson.com/Music/discography.html
http://www.amazon.com/s/ref=nb_ss_gw/105-5524389-5714803?url=search-alias%3Daps&field-keywords=Keith+Emerson+classical&x=0&y=0

tot ce pare valabil este gustul pentru adaptari din muzica clasica, barem anumite compilatii sau albume-compilatie unde, preponderent, se mixeaza un numar de compozitii clasice (nu neaparat "grele").

si ca tot m-am interesat pe Wiki, iata lista pieselor clasice adaptate in muzica Nice sau ELP (unele nu au fost creditate oficiale, dar cred ca au ajuns mentionate de autorii articolului)

* America, 2nd Amendment, from West Side Story's America, by Leonard Bernstein, credited, quoting Antonín Dvořák's symphony No. 9, From the New World, uncredited.
* Rondo, derived from Dave Brubeck's "Blue Rondo à la Turk", uncredited, quoting Bach, Italian Concerto third movement, uncredited.
* Diary of an Empty Day, from Symphonie Espagnole by Edouard Lalo, credited.
* Azrael Revisited, quoting Sergei Rachmaninoff's Prelude in C-sharp minor, credited, and Lennie Tristano's Turkish Mambo, uncredited.
* Ars Longa Vita Brevis - Bach, the third Brandenburg Concerto, Allegro, credited.
* Intermezzo from the Karelia Suite - Sibelius, credited.
* Pathetique, Symphony No. 6 by Tchaikovsky, credited.
* Hang on to a Dream, from "How Can We Hang On To A Dream?" by Tim Hardin, credited, quoting (during a live recording) Summertime, from Porgy and Bess by George Gershwin, uncredited.
* She Belongs to Me, by Bob Dylan, credited, quoting Bach, uncredited, and fragments of the theme from The Magnificent Seven, by Elmer Bernstein, uncredited.
* Country Pie, by Bob Dylan, credited, lyrics partly set to Bach, the sixth Brandenburg Concerto, credited.

[edit] With ELP

* The Barbarian, based on Allegro barbaro, Sz. 49, BB 63 by Béla Bartók, uncredited (credited on Manticore re-pressing of the original LP - though not on cover).
* Knife Edge, based on Sinfonietta by Leoš Janáček, uncredited (credited on the Manticore re-pressing of the LP - though not on cover); middle section based on French Suites by J.S. Bach, uncredited.
* Pictures at an Exhibition, by Modest Mussorgsky, credited.
* Hoedown, from Rodeo by Aaron Copland, credited, quoting Shortenin' Bread, Traditional.
* Jerusalem, by C. Hubert H. Parry, credited.
* Toccata, from a piano concerto by Alberto Ginastera, endorsed by the composer, credited.
* Fanfare for the Common Man, by Aaron Copland, credited.
* Carmina Burana, by Carl Orff, quoted in an extended solo in live recordings from Poland.

Tot in aceasta perioada a avut loc si un eveniment cu adevarat inedit si remarcabil: in vara anului 1968, Emerson, imbracat in frac si cu o tunsoare foarte sobra, a participat ca solist la categoria pian clasic la... Festivalul „George Enescu" din Bucuresti!
asta de la nasti citire deci asa e!

confirm si eu

well then, voi inainta o scrisoare festivalului Enescu si site-ului oficial Keith Emerson, sa aflu care-i adevaratul.

doar sa repet corectia: festival Enescu in 1968 n-a existat, a fost in 1967.