Dream Theater - Systematic Chaos (2007)

1.In the Presence of Enemies, pt. 1 - 9:00
2.Forsaken - 5:36
3.Constant Motion - 6:55
4.The Dark Eternal Night - 8:51
5.Repentance - 10:43
6.Prophets of War - 6:01
7.The Ministry of Lost Souls - 14:57
8.In the Presence of Enemies, pt. 2 - 16:38

Componenta:
James LaBrie – voce
John Myung – bass
John Petrucci – chitara
Mike Portnoy – tobe
Jordan Rudess – clape

Inainte sa ascult albumul, m-am ferit sa ascult piesele ce aparusera deja pe internet, m-am ferit sa ascult varianta promo. Un album Dream Theater se asculta cap-coada, cu inima deschisa. Ba pentru mine trebuie si o oarecare buna dispozitie. Dupa primele auditii am certificat ceva ce stiam deja: Dream Theater e liderul in materie de prog metal! Vocea lui Portnoy mi s-a parut ciudata si nici inceputul de la Repentance nu prea m-a incantat (fiind o preluarea de pe The Glass Prison si This Dying Soul). Pana la urma mi-am zis. Dar vocea lui Portnoy chiar suna bine, acolo unde este si preluarile sunt chiar ok.
In The Presence Of Enemies Pt.1 – debutul discului. Un inceput instrumental, momente de gratie din partea triunghiului Petrucci-Portnoy-Myung, cu dirijarea lui Rudess. Chitara e din ce in ce mai rapida. O piesa tipica, cu structuri de Liquid Tension Experiment (deci si Train Of Thought).
Forsaken – Fara piese de genul acesta cine stie cand ajungeam eu sa ascult Dream Theater. In genul Another Day, dar mutat in secolul 21.
Constant Motion – Riffuri metalice, un Myung ce isi face treaba ca un ceas elvetian si un dialog LaBrie-Portnoy. In partea a doua a albumului situatia se mai linisteste, pana revin baietii sa ne zica ce si cum. Si nu! Nu e Metallica. Daca trebuie neaparat o comparatie cu trupa lui Hetfield aceasta ar fi: Dream Theater – Metallica upgrade. Primul single al discului.
The Dark Eternal Night – merge pe aceeasi linie. Cert, Petrucci devine mai nuantat si mai rapid. Interiorul piesei denota unicitate pentru Dream Theater.
Repentance – dupa cum am mai spus, incepe cu cate un mic pasaj din The Glass Prison si din This Dying Soul. Un aer psihedelic isi spune cuvantul tocmai in momentul in care trupetii devenisera ceva mai bombastici ca de obicei. Piesa se termina cu o tema din The Root of All Evil, iar tema fiind regasita de-a lungul piesei la bass. Daca tot nu sunt convigator, ar trebui sa adaug ca invitat pe aceasta piesa este Mikael Åkerfeldt, de la Opeth.
Prophets Of War – este piesa mea preferata. Curaj. Mare stima pentru maestrii. Nu prea imi lasa cuvinte… si alea putine, bajbaite si numai de bine.
The Ministry Of Lost Souls – istoria muzica a trupei este regasita aici. Piesa numarul unu, privind la locul lui Rudess. Exceleaza, deci cum am spus, la capitolul clape si (de ce nu ma mir oare?!) la armoniile chitarii. Text deosebit.
In The Presence Of Enemies Pt.2 – finalul albumului. Complexitate la cel mai inalt nivel. Instrumentalul a atins nivelul maxim. La momentul actual nu cred ca puteau face mai mult.

Deci incet-incet e mai bine decat bine, pe viitor s-ar putea sa urce peste foarte bine. Alt invitat: Steven Wilson! Numai cuvinte de laud pentru productie, sound si tehnica. Nota 20.

nu imi place.
e ca un best of doar ca are melodii nelansate.
labrie iar ma zgaraie pe creieri.
tind sa cred ca e primul semn de ramolire

imi place. M-a captivat. Cred ca Dream Theater sunt foarte maturi in compozitiile lor. Acest album si Octavarium m-au convins

Octavarium e cel mai slab album Dream Theater. Incearca unul din anii 90, perioada mea favorita.
Despre Systematic Chaos, e un album care e greu de perceput cel putin in ceea ce ma priveste . nu prea intra, desi recunosc creativitatea

Si uite ca acu a intrat. Este o renastere a trupei care incepuse sa faca cam multe expeditii la padure. Albumele dupa 2000 mi se pareau mai degraba niste albume metal f creative dar n-as fi putut afirmat cu toata inimca ca sunt prog. Sytematica Chaos, insa, readcua in prim plan expansiunea instrumentala si atitudinea labila caracteristica perioadei anilor 90. E si vechi si nou, numai ca LaBrie nu mai are aceleasi capacitai. Notele inalte au inceput sa aiba conotatii cacofonice nu numai live ci si pe cd.
O nota 9 cat mine de mare pt cel mai bun album pe 2007 dupa Fear of a Blank Planet. (desi ii insult pe Candlemass).
Topul albumelor DT in opinia lui Zarec:
1. Metropolis pt. 2: Scenes from a Memory;
2. Images and Words;
3. Awake;
4. SYSTEMTIC CHAOS

Marturisesc, nu ma coafeaza. SFAM e inca undeva acolo sus, langa The Wall de exemplu. Haosul sistematic insa mi se pare ca e perfect reprezentat de titlu. O mare nebuloasa de tehnicalitati si clisee rupta in bucati carora li s-a spus piese. Scene din Memorie a fost o revelatie, dupa cum spuneam. Sase Grade - o surpriza, intorcandu-ma putin in timp, Treaz - o confirmare. Deja la Trenu' Gandirii lucrurile au inceput sa-mi para imbacsite, fortate si usor reciclate. Sentimentul s-a accentuat pe Acvariu si a prins aripi pe Haos.

Tehnic vorbind, albumul e superb. Pus in context, e inca un pas inspre marea groapa a albumelor generice, in care poti descoperi influentele fara ca macar sa incerci. Eu inca astept o revenire...

Zarec a scris:

Octavarium e cel mai slab album Dream Theater. Incearca unul din anii 90, perioada mea favorita.
Despre Systematic Chaos, e un album care e greu de perceput cel putin in ceea ce ma priveste . nu prea intra, desi recunosc creativitatea

zarec,..imi esti simpatic, dar sa spui asa ceva despre octavarium???....

nu vreau sa spun ca e un album prost dar e sub nivelul mediu Dream Theater.
atunci, ma rog, care este cel mai slab material din discografia DT?

nu prea vad material care sa se incadreze la categoria....SLAB!!!
eu vad DT!!!!...in ansamblu,...s ma mai gandesc , sa vad daca gasesc ceva!!!

Dupa mine, “Octavarium” pacatuieste nu prin faptul ca piesele ar fi slabe, ci pentru ca acestea nu aduc aproape nimic nou, dand impresia unor repetari. Parca auzim teme muzicale batatorite deja. Exceptia este tocmai piesa Octavarium. Minunata, inspirata din cate stiu eu de Echoes a lui Pink Floyd (doar inspirata, nu plagiata), una dintre preferatele mele in materie de Dream Theater.

eu as spune ca Octavarium este un album de maturitate!!

Excelent albumul, si il asteptam de mult timp. Dar lipsesc ideile geniale din Awake si Images and Words, si ar fi mers pus un instrumental in loc de Forsaken, care pur si simplu e o incercare de a canta mai comercial (desi soloul RUPE orice, si ar putea distruge universul).

de acord cu piesa Forsaken . Numai ca refrenul nu rupe decat vocal, sau cel putin doar pe partea aceasta m-a impresinat. E o melodie tipicala cu o structura tipicala.

amadeus a scris:

eu as spune ca Octavarium este un album de maturitate!!

Adica la maturitate artistii ar trebui sa scoata muzica lipsita de originalitate si care auto-recicleaza din materialul propriu sau din trupe de pop-rock ale momentului? Imi pare rau dar nu m-am putut abtine. Din multe puncte de vedere e un album bun (bine produs, bine orchestrat, bine promovat etc), nu insa si din punct de vedere al inovatiei si al impactului muzical.

Dupa "fiasco-ul" muzical numit Octavarium (parerea mea), chiar asteptam o gura de aer din partea DT, si pot spune ca sunt relativ satisfacut. Per total, mi se pare putintel sub SDOIT (care are avantajul "masei" de 2 cduri, totusi ), dar o realizare care totusi e mai aproape de esenta DT, in viziunea subsemnatului. Chiar, m-as "aventura" sa spun ca mai degraba SC e un album de maturitate, mult mai mult decat Octavarium

Ok, o sa fiu sincer, este un album 100% predictibil, aproape toate aranjamentele parca le-am mai auzit undeva (si nici macar nu am ascultat toata disco. DT) , sufera de o tehnicalitate agresiva si o lipsa de muzicalitate; pasaje lungi fara continut care sa iasa in evidenta. La capitolul versuri, no comment.
La capitolul heaviness: e ok, dar substanta... cam lipseste.