Renaissance

Daca vorbesti despre Renaissance, lumea se gandeste la Annie Haslam si la John Tout.
Tot asa, cand pomenesti de Yardbirds, gandul iti zboara la cei trei mari chitaristi care au trecut pe acolo, Jeff Beck, Eric Clapton, Jimmy Page, si la blues-rock-ul specific lor.
Ei bine, nu e doar atat. Doi dintre membrii Yardbirds, si anume Keith Relf si Jim McCarty, indragostiti de muzica clasica si, din acest motiv, oarecum nefericiti la trupa, au decis sa formeze o alta formatie, cu orientare muzicala diferita. Au apelat la Jane, sora lui Keith, la John Hawken si la Louis Cennamo si au format Renaissance, un grup total diferit ca sound de ce era Yardbirds.




In aceasta formula au aparut doua albume “Renaissance” in 1969 si “Illusion” in 1971. Primul dintre ele este, dupa mine, un mare album, si merita o atentie mai mare decat i se da de regula. Insertii de muzica clasica, un pianist foarte bun si inspirat, voce feminina si solouri foarte reusite de bass. Excelent si foarte unitar.
“Illusion” este, in schimb, o deziluzie. Cu siguranta ceva s-a rupt in cadrul colectivului. Piesele au fost realizate cu instrumentisti diferiti, avand multi invitati. Nu pot sa spun ca este foarte slab, dar totusi este departe de primul.

Este foarte ciudat ce s-a intamplat in continuare. Grupul s-a dizolvat si, din neant, a reaparut un an mai tarziu, intr-o formula schimbata 100%.



Nici macar un muzician care a lucrat la primele doua albume nu face parte din componenta grupului care scotea in 1972 albumul “Prologue”. Abia pe albumul din 1973 “Ashes Are Burning” apare chitaristul Michael Dunford, invitat la o singura melodie de pe “Illusion”. Nu am reusit sa aflu daca exista vreo alta legatura intre cele, sa le zic doua, grupuri. O fi fost managementul?

Cu John Tout, un mare pianist, cu inegalabila si inconfundabila Annie Haslam, cu Jon Camp, un excelent bassist, Renaissance avea sa continue oarecum linia primului album.
Dupa “Prologue” au urmat cele trei mari albume ale lor “Ashes Are Burning” (1973), “Turn of the Cards” (1974) si magicul “Scheherazade and Other Stories” (1975). Cu adevarat superbe. Au mai venit cateva dupa aceea dar, dupa cate stiu eu, niciunul la valoarea celor trei.

Se spune ca istoria acestui grup este, de fapt, istoria a doua grupuri.

Ori nu va place, ori nu ati ascultat, ori am spus eu totul despre ei.
Sunt sigur ca macar una dintre afirmatiile de mai sus nu e adevarata pentru unii dintre voi.

Ha ha, iubesc Renaissance, cele trei mari albume mi se pare absolut splendide. Ca si "Yardbirds Renaissance", cred ca albumul de debut este foarte bun, are piesa Bullet, care e de-a dreptul neobisnuita pentru "symphonic rock", intunecata si experimentala. Cu Illusion insa n-au mai avut suflu, desi idei bune si cantece miscatoare exista.

Renaissance cu Annie Haslam este o splendoare. Prologue e un album bun, cu momente genuine. Trilogia este extraordinar de puternica, mie personal imi place cel mai "Scheherazade", este cel mai matur album de fantazie si muzica alla cuore. Urmeaza un live concert fabulos (dar, luandu-l ca punct de referinta, multe alte concerte vor fi similare sau de acelasi gust intens; Carnegie Hall ramane insa pivotal).

Moving on, cred ca Novella e un album demn de lauda, dar nu e in intregime exceptional. Gustul bun face ca Song For All Seasons sa fie dragut, dar nu mai mult. Urmeaza perioada in care trupa scade si piere, cu Azure D'Or ca un album frumusel, dar cu Camera Camera si ... (na, i-am si uitat numele, atat de insignificant este!) ca prostii pop.

Sunt bucuros ca Renaissance a revenit in anii 90 tarzii, caci ceva din muzica lor noua merita. Totusi, multe lucruri nu sunt noi, o groaza de live-uri clasice (ex. Royal Albert Hall) s-au lansat, fiind de fibra clasica, dar sunand si obisnuite (Renaissance nu a improvizat mult in concerte, a mers pe clasicul ce i-au consacrat).

Songs From Renaissance Days mi se pare un album slab, deloc sugestiv asemenea titlului. Cu Tuscany insa, lucrurile stau mai bine, muzica are gust, stilul este placut. Mai am vreo doua concerte live, lansate in perioada recenta, care mi se par interesant: Unplugged din 2000 este ceva mai diferit, Haslam se tine bine cu vocea, dar tot restul cade, ocazional, intr-o nefericita calitate slaba.In The Land Of Rising Sun (2002) e insa foarte reusit si frumos.

Renaissance merita, fratilor. Clasicul din ei este absolut remarcabil.

“In the Land of the Rising Sun” a fost un concert foarte reusit. Are si o varianta de peste 19 minute la Ashes are Burning (cea de studio este de aprox 11 minute).
“A Song For All Seasons” si pe mine m-a cam lasat rece.
“Novella” nu il stiu, cat despre celelalte, deh, se apropiau sau erau in “gloriosii” ani 80…

Ar mai fi un lucru interesant de spus.
La un moment dat au existat doua Renaissance-uri (unul al lui Haslam si altul al lui Dunford) si se zvoneste ca si Jane Relf inca doreste sa refaca prima varianta a grupului.
Am ascultat doua dintre albumele lui Haslam: “Blessing In Disguise” si “Live Under Brazillian Skies”. Primul dintre ele are cateva piese foarte frumoase, dar lipseste prog-ul si lipseste pianul lui Tout. Are, in schimb, minunata voce a lui Annie. Al doilea nu prea m-a incantat.

Bogdan Uilecan a scris:

...Mi se intampla insa si o chestie cam tampita: cand sunt obosit sau nervos, imi vin in cap, obsesiv, tot felul de 'creatii de referinta' precum Casa mea e un cantec cu acorduri ample... Chiar, cum ar fi fost Renaissance cu Angela Similea, de exemplu?

... si la pian, in locul lui John Tout, cu Marius Teicu

Groaznic.

Ar m-ai fi de adaugat,din ce mi-a aduc aminte, niste trupe pe unde s-au perindat membrii de la Renaissance:
ARMAGEDDON-Same (1975) cu Louis Cennamo/Keith Relf-a nu se confunda cu trupele din Germania sau US
ILLUSION-Out of the mist(1977)si Illusion(1978)sau cunoscute ca Madonna Blue cu Jim McCarty,Jane Relf si Louis Cennamo.
STEAMHAMMER-Mountains(1970) si Speech(1972) cu Louis Cennamo
Pe albumul Ashes Are Burning ,apare ca invitat pe piesa titlu Andy Powell(Wishbone Ash)

^ Le-ai ascultat? Cum sunt?
Intotdeauna am spus ca muzicienii care au facut albumul "Renaissance" au avut un mare potential.
S-au pierdut, sau au mai avut realizari importante?

Discurile mentionate nu le-am m-ai ascultat de vreo 10-12ani dar sigur
Armageddon si Steamhammer sunt barosane.Illusion cred ca sunt o versiune mai "light" de Renaissance timpuriu .Daca o sa am timp o sa le ascultat din nou

Si am mai descoperit o trupa "related" Renaissance
Stairway cu Jim McCarty si Louis Cennamo.Au 4 albume 87-92 dar cred ca sunt poprock

Am facut ce am facut (naiba mai stie...) si am pierdut albumul "Scheherazade and Other Stories" ,ma poate ajuta cineva ?

mersi

Da Renaissance sint super, foarte eleganta muzica cu o complexitate aparte. Tot ce au scos de la primu selftitled pina la Camera Camera 1981 sint esentiale , zic eu. Una din trupele de baza din prog. Cum zicea Gentle G, Armagghedon suna foarte bine o combinatie de hard rock cu elemente progresive sau mai pe scurt heavy prog.