ce ascultati chiar acum?

Mercury Prize 2010 - day 1, act 1

^ sa ne zici si noua impresiile

Dupa toate actele.

De pe coperta lui Clyro, mantiile imi amintesc de Floyd (cine stie coperta de single sau videoclipulHigh Hopes, dar daca nu stiti, rusine!), iar culorile de Bitte Orca (inversate).

Asa ceva nu se mai face si nu se va mai face in VEAC!

Peter Gabriel - Scratch My Back

prima auditie, incepe fabulos

Actul 2

Destul de fain.

pentru fanii Yes

tranzitie fail

Mercury Prize 2010, actul 3

ultimul Spocks bun

de ce aparitia cd-ului a modificat bunul obicei al muzicienilor de a face albume de 40'? s-au simitit obligati sa se plieze pe cuceririle stiintei si acum toate albumele au durata dublelor lp-uri de pe vremuri. ca urmare, frecvent devin plictisitoare. e si cazul albumului bateless edge, care in doze mici e foarte misto.

Actul 4, duelul favoritilor

^ din cat am apucat sa ascult Wild Beasts de doua ori, mi s-a parut ca Wild Beasts e mai consistent muzical, dar The XX au ceva ce-i numai al lor. Orice ai premia dintre astea doua, e justificat

Billy Orcutt's



Zdranga-zdranga.

^ Ah luv et!



Helena Gough - Mikroklimata (2010)

Albumul electroacustic al anului, cel putin deocamdata. Delicios si nu ma satur.

EDIT: Cred ca vorbesc prostii, am impresia ca e doar electronic. Couldn't care less.

Uroboros a scris:

^ Ah luv et!

Nu ma surprinde, dar nu subscriu.

Uroboros a scris:

Helena Gough - Mikroklimata (2010)

Albumul electroacustic al anului, cel putin deocamdata. Delicios si nu ma satur.

EDIT: Cred ca vorbesc prostii, am impresia ca e doar electronic. Couldn't care less.

*sigh* Nu pot electro-geniile astea sa lanseze in ritm un pic mai lent, abia de tin pasul.

Cum tii pasul cu indie, asa sa tii si cu astia. Gasesti tu o solutie.



Morton Feldman - Music for Piano and Strings (2010)

Albumul e cam subtire, are doar doua piese. Ce-i drept, fiecare tine cate o ora jumate, deci treaba e ok pana la urma, se umplu trei cd-uri. Deocamdata am bagat doar piesa a doua, care da si titlul discului - mp3 player-ului nu i-a placut prima bucata, "For John Cage", n-am inteles de ce. Foarte faina, dureros de parcimonioasa, variatii minime de la un capat la altul. M-a curatat precum cutitul de bucatarie un morcov murdar (dar pe dinauntru).Sper sa recuperez imediat si cealalta, in timp ce fac bagajul, ca in cateva ore iau birja spre aeroport (ca si Andu, banuiesc, cam tot in acelasi timp simultan).

Imi veniti amandoi pe cap, in Rromania?

Anul asta nu mai sunt asa de mult pe indie, ci tocmai pe experimencucu. Cu atat mai mult, cu tinutul pasului!

Multumiri Uroboros (abia azi l-am luat la ascultare). A mai fost si CD-ul cu Bruno Maderna (Concertul pentru doua piane, Serenada pentru 11 instrumente si altceva).

La Takemisu multe pasaje imi suna Messiaenesti, dar in ultima vreme simt ca descopar aceasta influente in multa muzica moderna, ceea ce mai mult ma face sa ezit sa fac o astfel de nominalizare. Dar concertul e foarte frumos, chiar minunat.

Trebuie sa ma documentez cu privire la Maderna, care pare sa adopte un stil detasat, fara sa fie ceva aparte (gen Ustvolskaya). Mult din muzica este sec, riguros, fara emotie (obiectiv vorbind), oarecum si fara directie - si ma intreb daca e in asta ceva ironic, razvratit, riguros-mecanic sau doar atat a putut sa exprime. Concertul in speta e concentrat pe un dialog imitativ intre toate "personajele". Serenada m-a captivat un pic mai mult, dandu-mi impresia ca aplica tehnica de "klangfarbenmelodie" (serialismul lui Webern ce aduce in prim plan timbrul specific fiecare instrument, la baza unei pleiade de voci, in conotatie atonala binecunoscuta). Fantezia si fuga pentru pian e cea mai lunga piesa, mult prea in fond, fara sa ma convinga contrapunctul. Chiar la capat e o piesa pentru musette, oboi si corn englez care mi-a placut cel mai mult.

Ein Sonntag mit Jaga Jazzist.

cam heavy pt gusturile mele