ce ascultati chiar acum?

Deathspell Omega - Paracletus (2010)

Rejoice, for tonight it is a world that we bury!
Have you beheld the darkness sitting upon the earth
Overshadowing the wind rose, lost in the smoke?
Thus many went astray at once
The others wandered hazardously through endless mazes
The rays of the sun whisper of a newborn fright
And very few horrors in the world could match in terror
The cruelty of that frozen caress and its fragrant secret in blossom
La mince clameur de ces etres iniques et inabsous
Pleurant a la sortie du monde
Se perd dans ce royaume d’effroi et de cendres
Sinistre Abscission
Et la solitude du jardin de Gethsémani en partage!

Imbatraneste remarcabil.



Se mai putea lucra la el inca un an.

Graham Lambkin, Jason Lescalleet - Air Supply (2010)

Excelent, cum ma asteptam. Dupa "The Breadwinner", albumul hibernal prin excelenta, asta (a doua parte a unei trilogii, spune Erstwhile Records) imi pare scos dintr-un colt dubios de lume, intunecos, cu paianjeni si sortimente de mucegaiuri, si dintr-o zi de toamna rece si naspa.

Zeitkratzer - Old School: John Cage (2010)

Superb. Trebuie sa ma intorc la albumul cu Tenney sa vad care imi place mai mult, deocamdata asta ma termina. A treia piesa, Hymnkus, e cea mai arida, dar dintr-un motiv greu de identificat imi aduce aminte de Robert Ashley (poate cadenta hipnotica dand impresia de repetitie fara sa-ti dai seama exact ce anume se repeta). Prima bucata, Four6 (se pare ca exista si o varianta Sonic Youth!) e o bijuterie. In plus, intotdeauna am preferat kiwi(-ul) portocalelor.

De asemenea, am incheiat a sasea auditie a lui Paracletus, care este, ca sa citez din deviza festivalului INSTAL de la Glasgow de saptamana asta, "music (...) about more than just music".

Vreau si eu!

Mai sunt doua de colectat: Zeitkratzer: White House a aparut; Zeitkratzer: Alvin Lucier sta sa.

O sa ai un mesaj cat de curand. Alvin Lucier exista deja pe Soulseek, dar la o calitate dubioasa, asa incat mai am rabdare. Nick Hennies insa a scos vreo doua albume, unul anul asta si celalalt am impresia ca tot anul asta, care includ compozitii de Lucier, treburi pentru percutie daca tin minte bine.

I'm on a roll:



Cory Allen - Hearing Is Forgetting the Name of the Thing One Hears (2009)

Minimalism ambiental vibrafonistic, invaluit in tiuituri armonice delicate. Si alte cuvinte fara sens.

Well, this was...uhm.
OK, sa incerc sa sintetizez. Genul unei "antisimfonii" (sau "nonsimfonii") m-a dus cu gandul la Nemescu (are el o simfonie structurata de la capat la inceput si inca una in care nimic din discurs nu e definit), altfel aleatorismul si polistilismul duc la Ives (Alex Ross chiar face referire, dar il lauda pe Schnittke pentru apropierea de extrem).

Cateva din momentele "coreografice" pot fi subintelese (membrii orchestrei se aplauda pe ei insisi cam dupa cinci minute de la inceputul primei parti, iar prin partea a doua cred ca se cearta ca pe stadion), dar restul trebuie sa fie o experienta live, iar din pacate si eclipsele de soare sunt mai dese decat o simfonie de Schnittke cantata/regizata pe scena. Totusi, cat de misto e gandul ca dirijorul sa-si lase balta orchestra, apoi invers, iar Iordache sa ramana cu un solo de jazz-funk, ey?!

Prin lamentabila mea abilitate de a recunoaste piese sau citate muzicale, mi-am dat seama doar de a V-a de Beethoven, ceva din concertul pentru pian al lui Ceaikovski si mult baroc in partea secunda. Nu cred ca polistilismul (domeniu in care Schnittke a excelat) e punctul forte aici. Simfonia e prin excelenta antimuzicala, aleatorica, masiv-excesiva. Primele doua parti au fost o experienta dura. A treia e docila, acel moment "cumsecade" care imi place la Schnittke. Partea a patra e perfecta.

----

Astea fiind zise, imi propun in cele doua luni ramase din acest an o incursiune in cateva cicluri de simfonii moderne, cate una pe zi, in ordine, alternand autorii. Deocamdata m-am fixat pe Alfred Schnittke si Glenn Branca. Ar mai merge trei sau patru.

Glenn Branca e genial, doar ca simfoniile lui - de fapt, cele pe care le-am ascultat eu - sunt muzica roc, roc curat.

Dupa cinci zile de neodihna, oaspetii nostri au plecat, drept care ma arunc pe comp si incep sa ma furajez intens cu muzica, direct in vena. Cinci zile e prea mult!

Intai o sa-mi scot asta din cap:



(m-a chinuit tare ieri si mai ales azi)

dupa care incerc



(sunt evident foarte curios)

@Branca: Just roc, chiar post-roc (ai ascultat "Tonal Plexus", as did I). Dar unele intentii sunt mai academice.



Cum se zice "Yes rip-off" pe franceza?

Ricochet a scris:

@Branca: Just roc, chiar post-roc (ai ascultat "Tonal Plexus", as did I). Dar unele intentii sunt mai academice.

Trei albume am ascultat, Ascension, Symph. #1 si #8 (si vreau sa-l parcurg integral). Ai dreptate cu intentiile, ceea ce, coreland ce am zis si eu, il face un caz cu adevarat special.

andu a scris:

holly ...!

incepe bine, dar nu remarcabil

andu a scris:

andu a scris:

holly ...!

ashtia nu canta black metal?

E mai mult decat black metal, e ceva devastator, oribil, malefic pana in panzele albe. E complet disonant de la un capat la altul, ridicol de complex ritmic, iar parte din compozitie se pare ca urmeaza scheme serialiste. In plus, domnii sunt anonimi (nu se stie exact cine canta), locuiesc undeva in sudul Frantei si sunt niste satanisti bine cititi. Paracletus este Duhul Sfant si albumul e un fel de liturghie intoarsa pe dos.

E o muzica foarte simpatica.

Uroboros a scris:

E mai mult decat black metal, e ceva devastator, oribil, malefic pana in panzele albe. E complet disonant de la un capat la altul, ridicol de complex ritmic, iar parte din compozitie se pare ca urmeaza scheme serialiste. In plus, domnii sunt anonimi (nu se stie exact cine canta), locuiesc undeva in sudul Frantei si sunt niste satanisti bine cititi. Paracletus este Duhul Sfant si albumul e un fel de liturghie intoarsa pe dos.

E o muzica foarte simpatica.

black metal simpatic e oximoron pt mine

@Nick: D'accord





2010

Il Tempio delle Clessidre -2010 prog italian solid
vocalistul a cantat pe vremuri intr-o trupa italiana numita .....
MUSEO ROSENBACH

Trecere prin sita:

Atlantide - Atlantide (deja mentionat)
Ardo Dombec - Ardo Dombec
Albatros - Garden of Eden
Et Cetera - Et Cetera
Happy The Man - Happy The Man / Crafty Hands / Better Late

prevad o ora de chin

@ atunci aplica "zicala" din semnatura mea

Hai ca nu-i rau. Chiar la inceput cand au intrat vocile m-au trecut fiorii, dar din fericire n-au mers in directia aia. Albumul e mai mult decat onorabil. Cat priveste "zicala", la mine e invers

My Bloody Valentine - 1988 - Isn't Anything