Genesis

Formatie britanica de prima marime. Au fost un mare succes atat ca trupa de art-rock progresiv al anilor ’70, cat si ca exponenti ai pop-rock-lui anilor ’80 si ’90, avand fani de categorii extrem de variate. Contactul membrilor s-a produs in colegiul Charterhouse, unde toti componentii fondatori Genesis, isi faceau studiile. Peter Gabriel ( n. 13 Mai 1950, Londra, Anglia; voc), Tony Banks ( n. 27 Martie 1951, East Heathly, Sussex, Anglia; keys.) si Chris Stewart (tobe) cantau in formatia The Garden Wall si erau intr-o rivalitate cu o alta trupa a scolii numita The Anon, din care faceau parte Mike Rutherford ( n. 2 Oct. 1950; bass/ gh./ voc.) si Anthony Philips (gh./voc.). In Ianuarie 1967 sub o noua titulatura The New Anon, ei au trimis o banda demo,continand sase melodii compuse de Rutherford si Philips, lui Jonathan King, absolvent al scolii Charterhouse, care lucra la casa de discuri Decca Records. El a ascultat banda, a remarcat muzica si mai ales timbrul absolut deosebit al vocalistului Peter Gabriel. El va boteza formatia cu numele Genesis, si ii va aduce la Londra intr-o vacanta scolara ca sa inregistreze un album. Au inregistrat un single, "The Silent Sun", scos pe piata in Februarie 1968. Un al doilea single, "A Winter’s Tale", va fi urmat de inlocuirea lui Chris Stewart cu John Silver. In 1969 va fi editat primul album Genesis, chiar daca printr-o eroare de marketing pe coperta era tiparit doar titlul From Genesis To Revelation fara a se mentiona si numele trupei. Decizie gresita, caci albumul a fost plasat in magazinele de specialitate in sectorul de muzica religioasa, numai evolutia ulterioara a grupului aducandu-l in atentia publicului. Vanzarile ca si inexistente ale acestuia, duc la rezilierea contractului cu Decca. In 1970, Tony Stratton-Smith ii ia sub contract la proaspat infiintata lui casa de discuri Charisma Records. Terminand scoala si reorientandu-se profesional, Silver va fi inlocuit cu John Mayhew. Apare Trespass in Oct. 1970, album care a avut vanzari slabe. Are loc a treia schimbare de tobosar, extrem de inspirata insa, facandu-si aparitia Phil Collins (n.31 ian. 1951, Londra, Anglia, ex Hickory, ex Flaming Youth, ex Brand X). Prezenta sa ca instrumentist rutinat, de inalt rafinament si implicarea sa masiva ulterioara, va ajuta enorm Genesis in obtinerea succesului international. Mai are loc si o schimbare a chitaristului, Philips fiind inlocuit cu Steve Hackett (n.12 feb. 1950, Londra, Anglia, ex Quiet World). In ciuda unei scenografii, costumatii si abordari teatrale a spectacolelor, vanzarile erau in continuare slabe. In 1971 e scos pe piata Nursery Cryme. Slaba vanzare si a acestui produs, in ciuda valorii sale, pune in pericol insasi existenta contractului cu casa de discuri. Aparitia discografica din 1972 denumita Foxtrot, va ameliora in sfarsit situatia trupei, albumul urcand in UK Top 20. Din acest moment se impun ca o trupa de mare succes in Marea Britanie. Albumul contine piesa cu mare priza in spectacole, "Supper’s Ready". Concertul lor, transpus pe vinyl sub titlul Genesis Live (Iunie 1973), va urca direct in UK Top 10. De aici incolo fiecare nou produs Genesis va urca direct in UK Top 10. Urmatorii doi ani si jumatate, vor fi pentru Genesis o perioada ascendenta, marcata de aparitiile a doua albume cu foarte bune vanzari. Astfel Selling England By The Pound (Nov. 1973) furnizeaza primul single hit in Marea Britanie, "I Know What I Like (In Your Wardrobe)", si dublul album de conceptie The Lamb Lies Down On Broadway (Nov. 1974). Exact in aceasta perioada cand parea ca Genesis a intrat in galeria marilor formatii ale anilor ’70, decizia lui Gabriel de-a parasi grupul, pentru a urma o cariera solo, socheaza o lume intreaga.

Multi critici muzicali au comentat in fel si chip plecarea lui Gabriel, dar majoritatea au fost de acord ca formatia Genesis este ca si terminata. Fara Gabriel ei nu acordau nici cea mai mica sansa de supravietuire.Cei patru ramasi au audiat nenumarati vocalisti, dar finalmente tobosarul Phil Collins!! a ocupat mult ravnitul post. Comentariile la adresa sucombarii trupei au devenit si mai acerbe la aflarea vestii. Calitatile vocale nebanuite si incredibilele similaritati de timbru si maniera de-a canta cu ale Gabriel, ca de-altfel si consistenta componistica a quartet-ului, au facut ca urmatoarele doua aparitii discografice sa fie foarte bine primite. Astfel A Trick Of The Tail (Martie 1976), impresionant de bine vandut si Wind And Wuthering (Ian. 1977) cu un Steve Hackett in mare inspiratie, au improscat cu respect critica de specialitate. A urmat probabil unul dintre cele mai bune albume live publicate vreodata., Seconds Out (Nov. 1977). Prestatia este naucitor de convingatoare, iar Phil Collins chiar daca esti tentat sa-l banuiesti de cameleonism, dovedeste a fi un mare mare vocalist. Pentru a-l degreva pe Collins de rolul de tobosar, s-a apelat la Chester Thomson si Bill Bruford la tobe. In vara anului 1977 Steve Hacket paraseste trupa pentru o cariera solo, Genesis continuand ca trio si apeland la muzicieni profesionisti pentru prestatiile live. Surprinzator, Genesis pare a-si ridica box-office-ul cu fiecare plecare a unui membru. In Martie 1978 lanseaza And Than There Were Three. Totul este peste asteptari. Au mai multi fani ca niciodata si obtin primul disc de platina din cariera. Melodia "Follow You, Follow Me" extrasa de pe disc, va deveni pentru Genesis, primul U.S.Top 40, iar in Marea Britanie primul hit in TopTen hit. In Aprilie 1980 apare Duke, disc in care aproape ca dispare orice urma a rock-ului progresiv de odinioara, sound-ul pop fiind definitoriu. In S.U.A. au fost vandut in milioane de exemplare, iar in Marea Britanie au intrat direct pe locul 1, si fiecare din urmatoarele patru albume repetand performanta.. Intru-catva activitatea grupului este defocalizata de activitatea solo a lui Collins. Albumul sau de debut Face Value (Feb. 1981) a fost de departe o lovitura de piata mai mare decat oricare produs Genesis. La nivel mai redus, dar notabil si Mike Rutherford a obtinut succese cu proiectul sau Mike & The Mechanics (Nov. 1985). In Noiembrie 1981 erau in US Top 10 cu noul album Abacab. Mai apare un nou album live:Three Sides Live (Iunie 1982), urmat de discul numit simplu Genesis care va furniza cel mai mare hit Genesis in Marea Britanie prin piesa "Mama" si primul hit US Top 10 prin piesa "That’s All". Trei ani mai tarziu lanseaza Invuvisible Touch (Iunie 1986). A fost cumparat in cinci milioane de exemplare doar in Statele Unite si a avut cinci piese in Top Ten: "Invisible Touch", "Throwing It All Away", "Land Of Confusion", "Tonight, Tonight, Tonight" si "In Too Deep". A fost cel mai mare succes comercial al trupei si a obtinut de mai multe ori discul de platina in America. Odata cu lansarea acestui disc, Genesis au avut cel mai mare turneu din istoria lor, comparabil cu cei de la Rolling Stones sau Grateful Dead. Au urmat cinci ani mai putin prolifici d.p.d.v. al activitatii de grup, componentii find implicati in diverse proiecte. Totusi conceptia Genesis ramane nestirbita, iar in 1991 apare We Can’t Dance care a ocupat imediat locul intai in Marea Britanie si locul patru in Statele Unite. Desi nu s-a ridicat la performantele precedentului disc, s-a vandut in trei milioane de unitati in America si s-au extras de pe el cinci single-uri incluzand si TopTen hit-ul "I Can’t Dance". Deci nu rau. A urmat un turneu mondial din care a rezultat dublul album live, publicat in doua reprize, intitulat Live/The Way We Walk, Volume one: The Shorts (Nov. 1992) si Volume Two: The Longs (Feb. 1993). A fost ultimul album cu Phil Collins, el parasind Genesis in Martie 1996. Duo-ul ramas, Mike Rutherford si Tony Banks au inceput auditiile pentru un nou vocalist, gasindu-l finalmente pe Ray Wilson (ex Stiltskin), ca timbru foarte apropiat de Peter Gabriel, nu si ca maniera insa. In aceasta formula scot in Septembrie 1997 albumul Calling All Stations, disc in care se simt mici influente ale art-rock-ului de odinioara. Contine un material relativ valoros, dar slab primit de critica si de fani si a fost un insucces de piata. Este adevarat ca si tendintele de piata intre timp se schimbasera, iar greutatea numelui Genesis probabil nu se va diminua niciodata, desi Tony Banks declara: "Cred ca timpul acestei trupe a trecut."

perioada cu Peter Gabriel face din Genesis un varf. Selling England By The Pound e probabil cel mai matur si bine facut material al lor. nu prea inteleg de ce pornesc acum in turneu, fara Peter si Steve, cand nu mai au nici un fel de relevanta prog. in fine, factorul comercial e fff mare. probabil de-aia...

Piotr Buendia a scris:

perioada cu Peter Gabriel face din Genesis un varf. Selling England By The Pound e probabil cel mai matur si bine facut material al lor. nu prea inteleg de ce pornesc acum in turneu, fara Peter si Steve, cand nu mai au nici un fel de relevanta prog. in fine, factorul comercial e fff mare. probabil de-aia...

De acord cu tine. Albumele mele preferate sunt in perioada Gabriel/Hackett - de la debut la Wind and Wuthering. Recunosc ca am o slabiciune pentru And Then there Were Three.

dupa cateva ascultari si eu am fost interesat de primele albume din perioada trio. Duke e chiar bun. dar odata cu Abacab se strica treaba rau. Abacab e un album prost! dar nu prost in sensul lui 90125, in care mai gasesti o urma de "ceva", ci Prost. haha

am si eu o intrebare...
care albume va incata/impresioneaza/plac mai mult? primele doua (fara hackett si collins) sau cele fara peter, dar cu hackett (A Trick of the Tail si Wind & Wuthering).
astept pareri, dupa aia va voi spune si pe a mea:)

Abacab e slab intr-adevar - desi imi plac Dodo/Lurker, Me & Sarah Jane si piesa titlu.

in ceea ce priveste intrebarea ta, cam greu pt mine cel putin. Pai sa vedem: debutul genesis putea fi mult mai bun daca albumul n-ar fi fost compromis de producatorul lor din acea vreme. Trespass e un album foarte bun. Pe de cealalta parte, cele 2 albume post the Lamb sunt ceva mai consistente fata de albumul de debut si Trespass. Un mare plus la primele doua albume este vocea lui Peter Gabriel. De asemenea, imi place foarte mult chitara lui Phillips de pe Trespass.

Asa ca eu raman indecis la intrebarea ta

Exact, intrebarea asta n-are raspuns. Desi Trick si W&W sunt albume mai bune, Traspass are ceva magic. La multe trupe e asa. De exemplu la YES, toate albumele din era Fragile - Relayer sunt incredibil de bune, dar "The Yes Album", asa mai "light" cum e el, are acel ceva magic. Sau, la Phoenix, "Cei ce ne-au dat nume", nu se compara cu "Cantafabule", dar totusi mie imi place mai mult. Cred ca in albumele astea de inceput e vizibila "cu ochiul liber" inspiratia si caile ei, asta le face asa speciale.

Subscriu ca sunt un fan, deoarece sunt clasici in prog rock si monumentali. Subscriu si ca perioada cu Gabriel in frunte este geniala, Foxtrot mi se pare fara greseala, iar Trespass imi place enorm (spre deosebire de tendinta generala de a fi "uitat" sau "placut ultimul").

De faptul ca Genesis a devenit pop n-am ce sa spun, a fost o epuizare completa si un stil ce l-au personalizat dupa bunul gust. Nu pot nici sa ma plang, caci nu cred ca tot pop-ul lor e prost; ba chiar prinde bine la cateva momente mult mai simple de muzica.

Nu prea vrea lumea sa iti raspunda la intrebare Buendia.
“From Genesis to Revelation” si “Trespass” contra “Trick of the Tail” si “Wind & Wutering”. Muzical trei dintre ele sunt aproape egale, poate ca Trick si W&W mai bine facute pentru ca erau si alte vremuri, iar trupa avea un alt statut.
Dar… mie imi plac albumele de debut ale marilor formatii, imi place sa le ascult uneori, chiar daca nu intotdeauna sunt la fel de valoroase ca si restul ( imi place “This Was” al lui Jethro si ador “Aerosol Grey Machine” al lui VDGG cu vocea aceea parca neformata inca a lui Hammill).
Apoi… Trick si W&W nu prea aduc lucruri noi, pana si Collins incearca sa il imite pe Gabriel. Sunt bine facute dar, nu stiu de ce nu ma imbie prea des la ascultat.
Si ar mai fi ceva. Am citit undeva (nu mai stiu unde) cum ca pe “From Genesis to Revelation” Gabriel ar fi lansat toate temele muzicale pe care avea apoi sa le dezvolte in albumele urmatoare. E de studiat.
Asa ca, daca cineva m-ar pune sa aleg intre cele doua pachete… cred ca ati dedus raspunsul meu.

Piotr Buendia a scris:

care albume va incata/impresioneaza/plac mai mult? primele doua (fara hackett si collins) sau cele fara peter, dar cu hackett (A Trick of the Tail si Wind & Wuthering).
astept pareri, dupa aia va voi spune si pe a mea:)

sincer de tot, ma gandesc si ma gandesc.

Debutul de pop si soft rock e ceva considerat criminal de multi, dar nu-i vad marele defect. Genesis s-au trezit sub influente frumoase de Beatles si inspiratii placute de songwrite, iar albumul este tot la fel de frumos. Nu se compara cu ce urmeaza, dar este placut. Trespass este exceptional dupa mine.

Genesis "sub Steve Hackett" (desi este doar o parere de bine, Collins s-a pornit sa conduca trupa inca de pe atunci) a compus albume cu muzica de valoare, dar si de paloare. A Trick Of The Tail este considerat foarte bun, eu personal am si nu am mari placeri in el. Wind And Wuthering are doua piese de epic exceptionale, dar dupa aceea nu se mai poate numi extraordinar de valoros si fara accente de rock popular.

Nu stiu exact ce sa votez, dar cred ca votez pentru prima perioada, datorita lui Trespass.

Azi am ascultat si eu Trespass si mi se pare exceptional si foarte variat pana si pentru o trupa de prog

Am si eu o intrebare pt voi: ce parere aveti despre albumul Genesis din 1997 - Calling All Stations, ce-l are la voce pe Ray Wilson. Mie imi place foarte mult, dupa mine e cel mai bun album al lor post Duke.

l-am ascultat odata sau de 2 ori. e o umbra.
si daca ar fi sa fac abstractie de numele formatiei... nu prea gust acest gen de muzical, desi da bine la ureche si merge sa il pui cand dormi

si acum sa raspund si eu la intrebarea pusa de mine.
eu optez pentru a doua perioada. desi primul Genesis e un inceput foarte bun, iar pe Trespass, personal, il alatur lui Nursery Cryme si lui The Lamb Lies Down On Broadway; insa celelalte doua le vad foarte bine legate, si surprind uneori. collins nu e pentru prima oara la voce, se mai "jucase" si inainte. primului dintre ele ii decernez chiar statutul de capodopera. iar nebunia culorilor si nuantelor de pana atunci nu s-a stins deloc, fiind la fel de diversa si incantatoare.

L-am ascultat, e un si pe deasupra...

cum o fi fost gustul Genesis cu Phil Collins drept zeu si pop-rock la discretie, proiectul cu Wilson e un rateu enorm, din toate punctele de vedere.

am insa o poveste: marele songwriter si muzician Kevin Gilbert trebuia sa dea o auditie pentru a deveni vocalistul Genesis dupa Collins - ba chiar i-a entuziasmat pe cei de la Genesis reusing sa cante intr-un festival prog intregul Lamb Lies Down The Broadway. Din pacate, exact cand managerul se ducea sa-i dea vestea ca a obtinut auditia, Kevin Gilbert murise (in somn).

Imaginati-va Genesis cu Gilbert ca vocalist (mie imi place mult Gilbert si cele doua lucrari conceptuale ale sale)...

da ia ziceti-mi si mie... acest turneu in care s-au angajat Genesis glorifica perioada muzicala din anii 70 sau restul? sau amandoua?

Zarec a scris:

da ia ziceti-mi si mie... acest turneu in care s-au angajat Genesis glorifica perioada muzicala din anii 70 sau restul? sau amandoua?

din cate am citit eu, tot muzica anilor de trio va predomina; si oricum Genesis (trio) onoreaza anii 70 prin medley-uri. A ne aminti Old Medley-ul de pe The way we Walk - The Longs, care sincer n-a fost extraordinar ci doar "bun". Interesant este finalul "Three sides Live" cu In the Cage/Cinema Show/Slippermen/Afterglow/One for the Vine/Fountain of salmacis/It/ Wacher of the Sky. Un final extraordinar dupa parerea mea.

dimpotriva, din ce stiu eu, regruparea aceasta nu va aduce decat tot muzica pop din 80, cu mici de tot tangente in muzica anilor tarzii din 70s.

printre fanii puristi sau clasici ai Genesis circula o vorba: mai bine te duci la cinci concerte The Musical Box decat la unul Genesis.

Toate impresiile proggerilor care au fost la concertele din ultimul turneu si pe care le-am citit eu au fost de bine, in sensul ca partile de anii 70 au fost excelent executate, iar cele moderne n-au dat rau.

Cristi a scris:

Am si eu o intrebare pt voi: ce parere aveti despre albumul Genesis din 1997 - Calling All Stations, ce-l are la voce pe Ray Wilson. Mie imi place foarte mult, dupa mine e cel mai bun album al lor post Duke.

Sa dam totusi o sansa si noului val, Ray Wilson pare a fi destul de ok.

https://www.youtube.com/watch?v=FqLi8Tkx3-s&feature=related

https://www.youtube.com/watch?v=XzJj0tv8wIY&feature=related

De acord cu Piotr Buendia si Aldi. Sustin calitatea incomparabila a perioadei cu Peter Gabriel la voce.
Am o slabiciune deosebita pentru The Lamb Lies Down On Broadway .

Piotr Buendia a scris:

am si eu o intrebare...
care albume va incata/impresioneaza/plac mai mult? primele doua (fara hackett si collins) sau cele fara peter, dar cu hackett (A Trick of the Tail si Wind & Wuthering).

consider ca wind and wuthering e net peste celelalte, cu tot minusul de la finalul primei fetze. trick of the tail nu ma incanta/ impresioneaza foarte mult, iar trespass e ceva mai atractiv dar lipsit de momente memorabile

eu as zice ca macar the knife a fost destul de memorabil...

cel putin eu stiu niste suedeji pentru care a fost indeajuns de memorabil incat, la peste un deceniu de cand toata lumea uitase nu doar trespass ci in general progu', ei au scos un album intreg inspirat din el

guess who

flower kings? nu stiu...

cred ca sunt foarte influentat in alegerile mele de momentul cand am auzit prima oara un album sau altul. poate de aia ascult cu mare placere duke, fiindca il stiu de demult, demult, cand habar n-aveam cine e peter gabriel

radu a scris:

flower kings? nu stiu...

cred ca sunt foarte influentat in alegerile mele de momentul cand am auzit prima oara un album sau altul. poate de aia ascult cu mare placere duke, fiindca il stiu de demult, demult, cand habar n-aveam cine e peter gabriel

Duke e al doilea album al trioului Genesis Banks/Rutherford/Collins. De unde ideea cu gabriel pe Duke?

rationamentul cred ca era altfel. ascultand Duke inainte de perioada Peter a devenit probabil un album de suflet. oricum Duke nu e deloc slab, lucru pe care nu il pot spune de Abacab.

ps: nu e Flower Kings, e Anglagard