Queensryche în RO

Una dintre cele mai cunoscute trupe de progressive metal, Queensryche, va sustine un concert in Romania in cadrul turneului european Operation: Mindcrime Parts I & II. Show-ul de peste 3 ore este adus in Romania de Dollar Rent a Car in data de 30 iunie 2008, ora 20:00 in Bucuresti, la Arenele Romane.

si biletu'?

de curand incepusem sa caut pe torenti ala... operation mindcrime sau cum ii zice, albumul din 1988.

andu a scris:

de curand incepusem sa caut pe torenti ala... operation mindcrime sau cum ii zice, albumul din 1988.

unul din primele albume de progmetal notabile

nu ştiu de belet. oe mietălfan zicea că or să zică mai încolo-şa de iel

Despre bilete va sigur ca nu vor fi cu mult mai ieftine ca la Rolling Stones, Deep Purple si Iron Maiden... Asa ca in cazul asta eu o sa urmaresc acest concert la Budapesta pe 1 iulie unde sigur va fi mai ieftin si sincer mi si mult mai aproape decat Bucurestiul... deci in concluzie si drumul ma va costa mult mai putin. Plus c anu se compara atmosfera de la concertele din romania cu cea de la Unguri.

Apropo de concerte... Pain of Salvation la Budapesta pe data de 1 iunie. Se tine la A38 acolo unde s-a tinut si data trecuta.. in 2007. Este un vaporas pe Dunare

vidor a scris:

Apropo de concerte... Pain of Salvation la Budapesta pe data de 1 iunie. Se tine la A38 acolo unde s-a tinut si data trecuta.. in 2007. Este un vaporas pe Dunare

io zic sa faci topic separat pentru treaba asta

o recenzie ceva?

"Operation: Mindcrime I - II" şi cele mai bune piese de pe super-albumul "Empire" au fost cântate în premieră, luni seară, de trupa americană de rock progresiv Queensryche în faţa unui public român fermecat până la final de show-ul, calitatea cântecelor şi tehnica celor cinci muzicieni.

Concertul a început, cu mai bine de o oră şi jumătate după momentul anunţat iniţial, cu "Operation: Mindcrime", o operă rock la care Queensryche a început să lucreze în urmă cu 20 de ani, atunci când a fost lansat albumul cu acelaşi nume. Povestea urmăreşte viaţa lui Nikki, un tânăr ce ajunge, printr-un drog, sub controlul maleficului Dr. X. Îndrăgostit de Mary, o fostă prostituată devenită călugăriţă, Nikki oscilează între loialitatea faţă de mişcarea condusă de Dr. X şi iubita sa, ajungând, într-un final, să refuze ordinul de a o asasina. Totuşi, Dr. X ajunge s-o controleze şi pe aceasta şi o împinge la suicid, iar Nikki este aruncat în închisoare, fiind considerat vinovat de uciderea ei. 18 ani şi câteva albume mai târziu, cei cinci muzicieni au scos "Operation: Mindcrime II", continuarea de după viaţa din celulă a tânărului Nikki, care "a stat închis" exact acelaşi număr de ani. Odată ieşit din celulă, Nikki are un singur gând: să se răzbune pe Dr. X pentru calvarul prin care a trecut. "Trebuia să continuăm. Este povestea unui tânăr care creşte şi înţelege ce e cu viaţa din jurul lui, intră într-o mişcare politică şi devine un soi de soldat al acestei mişcări. Este un fel de suflet pierdut. Trece prin multe tragedii. Cam despre asta e vorba în album. Pentru mine, creatorul ei, este un fel de poveste a vieţii mele, în sensul că am crescut şi am realizat ce este cu viaţa din jurul meu. Venim din America, unde avem probleme similare cu cele din alte ţări, cu Guvernul - uneori opresiv, în alte privinţe foarte liberal. Este un subiect interesant despre care poţi scrie, aşa că am scris despre asta. Interesant este că mulţi oameni din întreaga lume se regăsesc în povestea asta. Nu înţeleg de ce, dar atinge oamenii în diverse feluri. Şi eu mă întreb de ce se întâmplă asta şi încă nu ştiu", a spus Geoff Tate, "creierul" trupei, la conferinţa de presă ce a precedat concertul.

Ceea ce publicul român a văzut luni seară în primele două ore ale spectacolului de la Arenele Romane a fost o punere în scenă - cu actori, regie, costume şi decoruri - a ideii de pe "Operation: Mindcrime I - II", a cărei muzică a fost cântată live, în paralel, de cei cinci muzicieni. Ocazie cu care legendarul Geoff Tate a putut demonstra că este cel mai bun actor dintre soliştii rock şi cel mai bun vocalist dintre actori. El a interpretat, pe rând, rolul lui Nikki şi pe cel al lui Dr. X, în rolul lui Mary apărând Pamela Moore, o voce perfect potrivită cu cea a lui Tate. "Atunci când am început să lucrăm la "Operation: Mindcrime II", în 1989, ne-am apucat şi am renunţat imediat pentru că am simţit că nu e momentul. Atunci când am simţit că este timpul, adică în 2006, ne-am întors la el, am explorat din nou acea temă. Am început prin a încerca să creăm un peisaj sonor, care să fie cât mai apropiat de cel de pe albumul din 1988. Multe tehnici de înregistrare s-au schimbat între timp, multe instrumente au dispărut de pe piaţă, aşa că am fost nevoiţi să căutăm instrumente, echipament vechi, pentru a le folosi în încercarea de a realiza peisajul sonor similar celui de pe primul album", a povestit Tate jurnaliştilor români.

Încă de la începutul concertului, Tate, cunoscut în lumea rock-ului modern drept "o conştiinţă socio-politică", a ţinut să-şi exprime convingerile politice încă de la "Revolution Calling", prima piesă din concert, apărând pe scenă cu două pancarte cu mesaje explicite împotriva regimului George W. Bush, unul dintre ele imposibil de reprodus. Ulterior, povestea rock "Operation: Mindcrime" - pusă de critici în galeria marilor opere rock alături de "The Wall" a trupei Pink Floyd, de "Tommy" compusă de The Who şi de "Scenes From A Memory" a trupei Dream Theater - a curs fascinant, publicul captivat comportându-se mai degrabă ca la o piesă de teatru decât ca la un concert heavy metal. Totuşi, după două ore, cei cinci muzicieni au schimbat registrul, încheind cu câteva piese de pe super-succesul "Empire". Piesele de vis "Best I Can", "Jet City Woman", "Another Rainy Night", "Empire" şi, în final, super-hitul "Silent Lucidity" au trezit imediat publicul, care a ovaţionat minute în şir după ce artiştii au ieşit de pe scenă. Riff-urile chitariştilor Michael Wilton şi Mike Stone, tehnica de necontestat a basistului Eddie Jackson, tunetele toboşarului Scott Rockenfield şi, în special, vocea unică a lui Geoff Tate s-au auzit impecabil luni seară, aşa cum mulţi dintre cei prezenţi la concert aveau să aprecieze. "(Ca să-mi menţin vocea, n.r.) fac tot ce e contraindicat. Vorbeam acum ceva vreme cu Meat Loaf despre cântat. Există mulţi vocalişti care-şi îngrijesc vocile ca pe proprii lor copii, care nu ies afară când e frig sau îşi înfăşoară gâtul în eşarfe sau mai ştiu eu ce. Ei bine, Meat Loaf mi-a spus că, dacă nu te gândeşti la asta şi nu-ţi faci griji, nu apar problemele. Am adoptat filozofia asta, aşa că nu fac nimic special. Încerc să mă menţin, fac exerciţii, dar nu-mi fac griji pentru vocea mea", a răspuns Tate unei întrebări primite în timpul conferinţei de presă ce a precedat spectacolul.

Legendarul vocalist, premiat în nenumărate rânduri şi comparat cu marile voci ale rock-ului tuturor timpurilor, a mai povestit la conferinţa de presă de luni şi despre o idee ce dă fiori iubitorilor genului - aceea a unui proiect asemănător cu "The Three Tenors" (Pavarotti, Domingo şi Carreras), care să se numească, însă, "The Three Tremors" şi să-i aibă în componenţă, alături de el, pe Rob Halford de la Judas Priest şi pe Bruce Dickinson de la Iron Maiden. "Mâncam într-un restaurant italian, într-o zi liberă dintr-un turneu în care cântam alături de Maiden şi Priest. Managerul trupei Iron Maiden, Rod Smallwood, un tip care bea mult, a întrebat chelnerul ce muzică se aude în restaurant. Acesta i-a răspuns că sunt cei trei tenori. La care Smallwood, ridicându-se poticnit cu paharul în mână, a exclamat: «Ar trebui să facem şi noi un album cu Geoff Tate, Bruce Dickinson şi Rob Halford, iar proiectul să primească numele The Three Tremors»", a povestit, amuzat, Tate. Totuşi, deşi a ţinut să precizeze că nu au existat vreodată discuţii serioase pe acest subiect, el rămânând la stadiul de glumă de restaurant, Tate a continuat spunând: "Niciodată să nu spui niciodată!".

Queensryche cântă împreună de 25 de ani. Un sfert de secol în care criticii s-au întrecut în a-i cataloga ca aparţinând unui curent sau altul, unui sub-gen sau altul, un sfert de secol în care a existat o singură schimbare de componenţă în trupă, chitaristul Chris de Garmo fiind înlocuit de Mike Stone. "Mulţi au încercat, de-a lungul anilor, să ne catalogheze cumva, să ne bage într-o cutie, în limitele unui anume gen de rock. Există foarte multe sub-specii ale rock-ului, cutiuţe în care eşti băgat pentru a putea fi vândut. Cred, însă, că noi ne definim prin ceea ce suntem, şi noi suntem Queensryche. Dacă cineva vrea să ne bage în vreo cutie, să fie cea pe care scrie Queensryche!", a spus vocalistul. Secretul longevităţii grupului? Avea să-l spună tot Geoff Tate, la conferinţa de presă. "Atunci când o trupă realizează ceva în muzică este o tendinţă de a rămâne acolo şi de face acelaşi lucru în continuare. Într-un fel, asta te poate face să rămâi pe loc şi să pierzi spiritul trupei. Noi am reuşit cumva să ne păstrăm curiozitatea în muzică, să continuăm să experimentăm. Am încercat de toate: de la înregistrat în marile studiouri ale lumii la a scrie piese acasă sau la a merge pe o insulă pustie, departe de lume, într-un studio amenajat într-o cabană de lemn şi a sta acolo jumătate de an pentru a scrie un album... Am încercat să reinventăm ceea ce facem, să ne bucurăm de ceea ce facem şi să păstrăm spiritul trupei. Nu cred că ne-am schimbat de-a lungul acestor mulţi ani, ci am continuat să ne împingem limitele", a spus Tate, apreciind despre sine, cu modestie, că el înseamnă Queensryche, ci doar "o bucată" din formaţie.

Queensryche a început de la cinci oameni care iubesc muzica cu adevărat. Cinci oameni care au încercat mereu să experimenteze, să-şi împingă muzica în diferite direcţii, cu tot cu influenţele cu care au crescut, şi să încerce cumva să exprime asta prin ceea ce fac. Şi luni noapte, la Bucureşti, în super-formă şi în plin turneu, cei cinci artişti au demonstrat că o fac excelent.

(Material realizat de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro)

Desi coasta nord – vestica a Americii este vazuta ca locul nasterii a tot ce poate fi grunge, la inceputul anilor ’80 metalul era totusi soundul dominant. Metalul britanic la acea vreme era pe culmi inalte in Statele Unite cu Iron Maiden si Judas Priest, asa ca este oarecum normal ca cei de la Queensrÿche sa absoarba aceste influente si sa se modeleze pe niste linii similare.

De-a lungul anilor au fost priviti ca fiind una dintre cele mai inteligente trupe de progressive metal, care inca scoate albume si sunt inca in turneu.. Desi erau prieteni inca de pe bancile scolii, Geoff Tate ( voce ) , Chris DeGarmo ( chitara ), Michael Wilton ( chitara ), Eddie Jackson ( bass ) si Scott Rockenfield ( tobe ), erau angrenati in ale proiecte tip cover – band, au decis ca singura cale de a deveni un nume este aceea de a se concentra pe propriile lor materiale.Cheia soundului lor a fost vocea lui Tate incredibil de puternica si de mistuitoare, poate si din cauza faptului ca Tate a studiat opera pentru o perioada scurta de timp. Vreme de doi ani au tot repetat si au compus pana cand intr-un final a iesit “ Queen Of The Reich “, iar ce se stia pe atunci ca fiind The Mob a devenit Queensrÿche. A urmat primul lor demo, self-entitled ce avea sa devina pasaportul lor spre o cariera fulminanta. Fara nici o rusine, bazandu-si stilul pe ceea ce se intampla pe scena rock la aceea vreme, a fost nevoie de timp pentru ca baietii sa-si gaseasca propria identitate. A urmat The Warning ( 1984 ) si tot nu a fost suficient. Nu a fost suficient pana in 1986 cand a iesit la suprafata un album strident si rafinat totodata de metal. Rage for order le-a oferit sansa de a se afirma, inclusiv cu cateva piese live in deschidere pentru Metallica. Imaginea ridicola pe care o afisau, cea de protagonisti demni mai degraba de unul din seriile Mad Max, a fost in scurt timp parasita. Concentrati la maxim, urmatorul album lansat a fost ceea ce multi cred a fi cel mai stralucit album, veritabila lor capodopera : Operation : Mindcrime ( 1988 ). In timp ce contemporanii lor se bazau pe glam standard sau thrash metal the ‘Ryche nu aveau de gand sa se conformeze. Deja tinteau spre tendinte progressive, iar noua lor oferta a fost un album concept completat cu o distributie plina de personaje si un scenariu de thriller politic.

In timp ce Fates Warning deja au pavat drumul catre predecesorii sai cu Awaken the Guardian in 1986, Queensrÿche l-au definitivat atingand sufletul mult mai multor mase de oameni. Acest album a fixat standardele pentru multe trupe din anii ’90. Esentialmente, Operation Mindcrime este o poveste epica despre revolutie, intriga, manipulare psihologica, coruptia politicienilor, media, droguri, crima si sinucidere.

Albumul urmareste povestea lui Nikki un idealist, un cinic care se alatura unei organizatii de stanga a carei principala activitate este organizarea de crime de ordin politic si religios. Tragedia, tradarea, nebunia, toate sunt elementele cheie ale acestei povesti. Poate ca Operation Mindcrime este o capodopera si din cauza incarcaturii emotionale. Geoff Tate a venit cu acest profund concept in timp ce locuia in Montreal dupa turneul Rage for Order. Tot el spune ca a fost bombardat cu ideile pentru acest album in timp ce se afla intr-o biserica, ascultand corul acesteia. Baza acestei povesti a trasat-o in cateva zeci de minute in aceeasi seara dupa ce a parasit biserica. Dupa conturarea povestii, a completat-o cu intersectarea povestii cu cateva personaje ce le-a cunoscut in calatoriile sale. Asa a aparut si Doctor X, un barbat rece, calculat, vicios, a carui asa-zisa implicare cu organizatia terorista sta la baza intregului scenariu.

Fara doar si poate Tate isi asigura cu acest album titlulatura de " unul dintre cei mai mari vocalisti " pe care scena metal ne-a prezentat-o de lungul vremii. Piesele sunt concise, agresive, cu solouri de chitara care parca taie in carne vie si care te fac sa tremuri de emotie. Albumul straluceste de la inceput pana la final incepand cu versurile din Revolution Calling, care sunt prefata acestui album, pana la Operation : Mindcrime, care transmite mesajul intregului album. Nici nu cred ca pot nominaliza o piesa preferata de pe acest album, imi plac toate in egala masura, de la Suite Sister Mary, piesa de rezistenta a acestui album, la baladele forte ale albumului - I don't belive in love sau Eyes of a stranger. Queensrÿche au vrut sa riste, au riscat, iar noi ne-am ales cu un album vesnic clasic.

http://www.metalact.com/portal/recenzii/queensrche-operation--mindcrime-198.php

A fost un concert frumos... Publicul putea fi putin mai animat dar e bine si asa...