Porcupine Tree

Porcupine Tree ne confera o muzica aventuroasa, oferind mereu ceva nou. Importanta lor pe scena de prog actuala este cruciala si de necombatut. Ea a inceput ca un alt proiect al lui Steve Wilson, intr-o perioada in care acesta experimenta diverse sonoritati in diferite proiecte. Pornita ca o gluma, Wilson identifica oarecum trupa cu Pink Floyd, inventand o istorie a grupului, care se petrecea in anii 70. Aceasta “istorie” a facut in asa fel incat Porcupine Tree sa nu fie influentata de ce se intampla pe scena actuala. Prima inregistrare Porcupine Tree a venit tot in urma unei glume si anume a inregistrarii unei casete cu 80 de minute de muzica neconventionala, Tarquin's Seaweed Farm. Astfel au inceput sa fie cunoscuti in underground, aparand in revista Freakbeat si pe o compilatie de muzica psihedelica. Inregistreaza apoi o noua caseta, The Nostalgia Factory. Dupa mai multe negocieri cu casa de discuri, Porcupine Tree se decide sa lanseze primul album, On the Sunday of Life... la sfarsitul anului 1991, album de debut ce reuneste cele doua casete audio. Materialul ramas neintrodus pe On the Sunday of Life… este lansat sub forma unei editii limitate in 1994, sub numele de Yellow Hedgerow Dreamscape. Dupa lansarea primului album, Porcupine Tree devine un proiect de sine statator.
In 1992 Porcupine Tree uimeste pur si simplu prin Voyage 34, o piesa de 30 de minute catalogata sub egida de liquid rock. Steven Wilson este prezent la toate instrumentele, doar la sintetizator fiind ajutat de Richard Barbieri. Urmeaza in 1993 Voyage 34: Remixes si LP-ul Up The Downstair. Cu aceasta ocazie isi face aparitia Colin Edwin, iar solo-proiectul lui Wilson ia forma unui grup. Porcupine Tree devine o trupa in adevaratul sens al cuvantului in 1994, pe EP-ul Moonloop. Asta nu inseamna ca Steve Wilson a incetat experimentele. Astfel, realizeaza din nou un EP, Staircase Infinities, in care el este multiinstrumentistul, un solo-experiment. Discul The Sky Moves Sideways apare in 1995 si inseamna intrarea definitiva in lumea buna a progului, emanand respect si sursa de inspiratie. Albumul este cel mai accesibil din istoria Porcupine Tree, asta insa nu il face nicidecum mai slab decat celelalte. Apare un nou membru, bateristul Chris Maitland si ca invitati pe disc sunt Suzanne Barbieri (voce), Theo Travis (flaut), Gavin Harrison (tobe) si Rick Edwards (percutie). Aranjamentul pieselor este similar cu cel de pe Wish You Were Here de la Pink Floyd. Urmeaza lansarea singleului Waiting ce anunta un nou album. In 1996, apare al patrulea LP, Signify. Atunci a fost privit ca un act de curaj, acum este deja un clasic! Inceput din nou ca un solo-proiect, incet-incet Wilson readuce trupa si astfel Porcupine Tree este din nou in componenta de pe The Sky… Insignificance este o compilatie ce consta in demouri ale pieselor de pe Signify si piese neintroduse pe acest material.
Coma Divine Live este evenimentul de mult asteptat de fanii Porcupine, de critici si nu numai. Energia concertului, a interactiunii cu oamenii ne ofera o capodopera unica, ce apare in 1997. Concertul a avut loc in octombrie 1997 in Roma. Odata cu Metanoia se revine la sesiunea de inregistrari de pe Signify si la o compilatie cu demouri si piese neinregistrate. Foarte asemanator cu Insignificance, Metanoia este lansat doar pe vinil. De-abia in 2001 va avea loc remasterizarea sa, fiind lansat pe CD. In 1999 este lansat Stupid Dream, un Porcupine Tree mai inchegat, mai pamantesc. O dovada a acestui fapt sunt si cele trei single-uri: Stranger By The Minute, Piano Lessons si Pure Narcotic. Conceptul de pe Stupid Dream este foarte interesant de urmarit, fiind foarte strans legat de muzica ce il “conduce”. Intr-o activitate fara precedent a trupei, in anul 2000 isi face aparitia Lightbulb Sun. Din mutitudinea de piese neinregistrate din sesiunea lui Stupid Dream si a lui Lightbulb Sun se formeaza o compilatie, sub numele simplu de Recordings. Dupa plecarea lui Chris Maitland, vine la baterii Gavin Harrison, un vechi colaborator al trupei, excelent si foarte respectat professor al percutiei. Pentru ca s-a incheiat un capitol din istoria trupei, se lanseaza in 2001 un best of, Stars Die: The Delerium Years 1991-1997.
Sub noua formula este inregistrat In Absentia (2002). In Absentia este o invenstigatie a cauzei nebuniei a unui om, si cum a ajuns un criminal in serie. Noua capodopera a lui Wilson ofera material si pentru editia limitata XM, cu inregistrari live din studio. In acelasi timp apare curajosul EP Futile. Al doilea disc live este lansat in 2004, numit Warszawa (un concert din 6 aprilie 2001 din Varsovia). Al optulea LP se numeste Deadwing (2005), avand ca single piesa Lazarus. Urmeaza linia de pe In Absentia. Un psihedelic abordat intr-o maniera moderna. In 2006 apare primul DVD, Arriving Somewhere.... In 2007, aparitia lui Fear of a Blank Planet este deja unul dintre pricipalele evenimente muzicale ale anului. Ca invitati apar Alex Lifeson (Rush) si Robert Fripp (King Crimson).

dar dom'le, lightbulb sun si in absentia sunt geniale.
sa-mi bat un cui in cap.

O zi de chiul a insemnat o zi porcupine tree, cu 5 albume ascultate. impresii ar fi destule insa remarc stilul in confundabil care se prezerva pe fiecare album dar de fiecare data intr-o noua forma.
am inceput descendent cu fear of a blank planet.trupa reuseste sa mentina un ritm care imi lasa impresia ca ascult heavy metal desi nu folosesc riffuri de metal. evident au exploarat noi teritorii de data aceasta accentul cazand pe psihedelisme si ritm.mesajul e aspru critic si reflexiv pentru societatea zilelor noastre. muzica aduce elemente monotone dar care creaza o atmosfera placuta pentru a sugera apatia cotidiana care in mine, ca ascultator, a creat o oarecare exacerbare caracteristica emotiilor transmise de katatonia si the gathering.
Am continuat cu Deadwing, cel mai agresiv produs discografic al englezilor.Influentele metal sunt mai mult decat evidente dar, spre deosebire de alte trupe de prog metal , nu schimba natura esteticii porcupiniiene ci o amplifica. Acest album e aducere a trecutului in prezent prin prisma elementelor de metal clasice caracteristice formatiilor de genul deep purple.
in absentia a benficita de o ascultare nu tocmai concentrata dar am fost patruns de arficiile intrumentale si somnu cu ochi deschisi pe care il traiam mi-a fost de multe ori perturbat de intruziunile clapelor. probabil cel mai bun album al trupei, care este substantial pentru discografia formatiei.
lightbulb sun este un album cu multe elemente de alternative rock si chiar metal prin anumite locuri. se axeaza pe chitara si versurile sunt de asa natura incat de face sa te pierzi intr-o logica ce devin edoar aparenta datorita muzicii fulminante. Acustica este metaforica , cotand mai mult improvizatiile sonore decat cele oportune. Lightbulb Sun e albumul care m-a initiat in prog rock de-a binelea si pana nu demult era preferatul meu.
Stupid Dream are cam aceleasi principii ca lightbulb sun doar ca structura este mai evidenta si mai bine organizata. acest album e propus reascultarilor.

Eu zic ca cel mai valoros album al lor e Coma Divine. E de colectie.

Cred ca sunt tampit ori ceva, I don't get it. Cele mai bune momente ale Porc-ului mi se par de cel mult 3 stele din 5. Am ascultat si Fear of a Blank Planet, as fi zis "dezamagitor" daca as fi avut asteptari de la ei. Eu raman cu momentele de pop gen "Piano Lessons", mi se par cele mai reusite.

Nu cred ca se poate vorbi de momente reusite si falimentare la Porcupine Tree. Fiecare album e alta mancare de peste dar la fel de delicioasa.
Si cred ca stiu de ce nu ti-a placut Fear of Blank Planet. Albumul acesta , din cate imi spune mie instinctul, este conceput metal, mai ales la ritm si riffuri (semi-riffuri dar explic mai incolo) dar interpretat si inregristrat in stil rock alternativ/britpop.
Si sa explic cum sta treaba cu chitara. Toate elemnetel auxiliare chitarii tin ascultatorul in expectativa unor riffuri grele... ritmul este de asa natura incat scoate in evidenta pauze care la orice piesa normala e urmata de riff apasator... aci insa acele riffuri luungi si grave sunt inlocuite de note a la Coldplay. Vezi chiar prima piesa, sau Asenthetize!
La prima ascultare a materialului am avut un puternic sentiment de deja-vu, par example.

Nici pe mine nu m-a prins, cel putin pana acum, "In Absentia".

Am ascultat aseara la The Alternative Alternative Show piesa-titlu de pe Nil Recurring. Trebuie sa recunosc ca m-a surprins, a fost remarcabila, excelenta, prog 100%.

dupa o pauza ce de ceva timp de Porcupine, ieri am revenit cu ascultarea albumului preferat: In Absentia. aceleasi trairii exceptionale alaturi de amintirile criminalului in serie. cate ceva despre conceptul albumului:

"Though never announced as such by the members of the band, many consider In Absentia to be a concept album. It is said to be an investigation of the causes of insanity and serial killing told through the story of man from childhood through marriage, as many of the songs can demonstrate.
Steven Wilson is always tight-lipped about the meanings of his lyrics largely because (especially on this album) they are loose and open to interpretation. He has said that he means for the lyrics not only to be understood as part of the album's concept (serial killers, rapists, child abusers and other "deviants") but also subjectively, according to what the listener brings and assumes about them. For example, the song "Gravity Eyelids" has lyrics which seem to suggest connection to the album's concept, but Steven Wilson has also noted that it was written about an "evening by the Dead Sea." The erotic feel of the lyrics also lend themselves to interpretation as a love song.
Aside from The Sound of Muzak, which is clearly a criticism of the modern music industry, and Wedding Nails, an instrumental, all of the songs have lyrics that can be linked to the theme. Some seem vague and hard to connect: Trains, which Wilson explained as being an evocation of his memories of childhood summers, includes the lyric "you're tying me up", which shares a theme with a line from The Creator Had A Master Tape, a song more clearly about an abusive family relationship.
In general, the first songs of the album seem lighter and less or more vaguely connected to the concept, as well as being musically lighter and more cheerful. With the eerie .3, the album transitions into its darker second section, which contains the songs The Creator Had a Master Tape and Strip the Soul, which deal more explicitly with a family marred by abuse and murder. One fan reported on the official Porcupine Tree forum that Steven Wilson mentioned the killer Fred West as a notable influence on the album. West had a large family whom he abused physically and sexually, while he and his wife lured many victims to their home to be murdered and often buried in the garden or bricked into the walls of the ever-changing house; this theme appears many times throughout the album. It should be noted that there's a music video for Strip The Soul that has several grotesque and disturbing images that portray what seems to be a man dismembering a body.
However, the meanings of the songs as Steven Wilson meant them are intentionally left open and are fair game for speculation. They are meant to have different meanings and significance to each listener, so an absolute statement about the origin or meaning of one song would be impossible to make."

O trupa care din pacate nu s-a lipit de mine ,desi mi-au trecut prin mana
cam toate albumele

GentleG a scris:

O trupa care din pacate nu s-a lipit de mine ,desi mi-au trecut prin mana
cam toate albumele

Idem

Noul lor EP "Nil Recuring" e una din cele mai bune chestii pe care le-au facut pana acum daca nu cea mai buna, IMO.

In Absentia, a fost unul din acele albume, schismatice cum imi place sa le spun; pur si simplu il ascultam in continuu si nu reauseam sa-l asimilez complet, superb...

Ultimul album si Nil Rec. , parca nu se ridica la nivelul lui In Absentia, nu cred ca am mai ascultat ceva de la ei care sa atinga conceptul In Ab., daca stiti ceva asemanator...

In Absentia mi se pare cel mai variat disc al lor de dupa 200 inclusiv, restul nu am ascultat. Atmosfera e susceptibila precum si stilul pieselor...
pe mine cel putin, ma sensibilizeaza foarte mult albumul si desi il ascult de vreo 4 luni, nici la ora actuala nu l-am asimilat pe tot

O trupa extraordinara... Willson e un mare muzician si un mare compozitor. Nu de mult la mijlocul lui Noiembrie am fost la Stuttgart special pentru un concert al lor si sincer mi s-a parut cel mai bun concert pe care l-am vazut in viata mea depasindu-l nu cu mult pe cel al lui Dream Theater din Iulie de la Budapesta.

Una din trupele mele preferate.

Nu am nici un album de-al lor pana acu, insa am ascultat piesele de pe PA si pot sa spun ca mi-a placut ce am auzit. Probabil ca am sa incerc sa le descopar muzica.

Piotr Buendia a scris:

Pornita ca o gluma, Wilson identifica oarecum trupa cu Pink Floyd...

asta e singura fraza cu care nu sunt de acord din descrierea ta... Steve Wilson s-a aratat in nenumarate randuri iritat de faptul ca multi critici si chiar fani compara PT cu Pink Floyd; nu pentru ca ar avea ceva cu Floyd, dimpotriva - reprezinta o puternica influenta pt el - , ci pentru ca ideea din spatele muzicii lui este sa nu semene cu nimeni, sa fie unica. Multa vreme a fost nemultumit si de etichetarea trupei ca "progressive rock"...

blackest_eyes a scris:

Piotr Buendia a scris:

Pornita ca o gluma, Wilson identifica oarecum trupa cu Pink Floyd...

Multa vreme a fost nemultumit si de etichetarea trupei ca "progressive rock"...

.....şi avea dreptate

Afirmatia mea se refera la inceputurile Porcupine Tree, cand nu era nici pe departe o trupa de sine statatoare, ci inca unul din proiectele lui Wilson.

Ii iubesc. Primul meu contact cu ei a fost chimia aia pura pe care o ai cu putinele lucruri care chiar te ating. Si nu a fost starea propice ascultarii PT. PT creeaza starea.

Cand vorbesc de ei nu ma pot raporta la albume preferate... Dar am cateva piese "de suflet" - A Smart Kid, Sentimental, Sleep Together, The Moon Touches Your Shoulder

De la PT am ascultat doar albume din perioada post-2000 şi se pare că sunt contra curentului, preferatele mele fiind Fear of a Blank Planet şi Deadwing.

despre porcupine tree incep sa am o viziune echivoca. daca la inceput apreciam mult compozitia acum linia melodica mi se pare una relativ simpla, adica pe o structura ritmica placuta se adauga din ce in ce mai multe suntele de natura electronica, psihedelica, whatever pana se umple atmosfera. si constat ca pe in absentia si deadwing se merge mult pe antiteza dintre riffurle electrice de heavy metal si acordurile acustice.

intre noi fie vorba, primul aspect e confirmat si de wilson care afirma ca la ei muzica consta in primul rand in calitatea sunetului.

cu Rico am discutat problema, dar tin sa mentionez ca Porcupine Tree sunt influentati si nu putin de Nine Inch Nails. am fost placut surprins sa vad The Fragile citat pe saitul oficial ca o importanta influenta pentru trupa.

Porcupine tree e progressive?! no...buna treaba...ma repet...ar trebui facut un topic si subliniat exact si explicat ce inseamna progressive...serios...ce elemente de progressive mai are si porcupine tree in muzica lor?!?!

Dissonance a scris:

Porcupine tree e progressive?! no...buna treaba...ma repet...ar trebui facut un topic si subliniat exact si explicat ce inseamna progressive...serios...ce elemente de progressive mai are si porcupine tree in muzica lor?!?!

psihedelism, modern-floyd-ism, conceptualism, art rock-ism, metal mai spre ultimele albume...

progressive e cu certitudine.
progressive rock mai scapa cateodata a fi, dar e si asta.

Zic sa-i bagam la post-rock si am rezolvat treaba

eu ma multumesc sa ii bag la muzica