Pink Floyd

Biografie Pink Floyd

La mijlocul anului 1965, in incinta colegiului universitar din Cambridge (Anglia), studentii la arhitectura Roger Waters (chit), Nick Mason (bat), Rick Wright (key) au infiintat grupul Sigma 6. Fara a avea noroc sub acest nume, trupa o coopteaza pe viitoarea sotie a lui Wright, Juliette Gale la voce si impreuna cu chitaristul de jazz Bob Close formeaza T-Set. Nici in aceasta varianta nu a mers treaba asa ca Waters apeleaza la prietenul sau, studentul la arte plastice - Roger "Syd" Barett (chit/ voc) legendara trupa rock Pink Floyd. Numele provine din cumularea de prenume ai legendarilor chitaristi blues "Pink" Anderson si "Floyd" Council. De fapt, bluesul a fost si culoarea muzicala a trupei. Cei patru combinau acordurile de blues cu improvizatii free-jazz. De asemenea, nu lipseau efectele de lumini si cunoscutele explozii pirotehnice. Un nou gen se nascuse: "Psychedelic-rock". La acea vreme, cei patru erau sprijiniti de catre Mike Leonard, un expert in medii audiovizuale. Suportul lui Leonard consta in organizarea de concerte si de show-uri. Totusi, Leonard nu reusise sa devina cel de-al cincilea membru al trupei. Colaborarea inceteaza dupa un an. La fel a incetat si colaborarea intre grup si Bob Close, care intrase in conflict cu Barett. In 66 Pink Floyd avea sloganul – Spontaneus Underground si sustine primul sau show in celebra Marquee Club din Londra. Reputatia trupei crescuse. Sfarsitul anului 1966 ii gaseste pe cei patru in plina afirmare. Imbracati in haine fine de satin, cei patru devin membrii jet-setului din Londra. Ei viziteaza un Sound & Light Workshop, care era condus de catre americanii Joel si Tony Brown de la institutul Millbrook. Aici le-a venit ideea celor de la Pink Floyd sa se ocupe de rock-ul electronic pe teme psihedelice. Pe 15 octombrie 66 Pink Floyd sustine un show multimedia in fata a 2000 de spectatori, show care avea sa le aduca faima peste ani. Hit-uri ca "Arnold Lane" si "See Emily Play" cuceresc topurile in 1967. Casa de discuri EMI le pune la dispozitie studiourile de pe Abbey Road, iar show-urile devin din ce in ce mai explozive. Show-uri care caracterizeaza declinul psihic al lui Syd Barett. Solo-uri interminabile, maltratarea continua a chitarii in mijlocul pieselor, refuzul de a da interviuri transmise la televiziunea britanica si americana, consumul abuziv de halucinogene, sunt numai cateva exemple din comportamentul lui Syd. Criticii muzicali clasifica patrulaterul britanic, ca o trupa tip "underground". La sfarsitul anului 1967, crizele lui Syd aduc trupa in pragul desfiintarii. Managerii Peter Jenner si Andrew King vor sa formeze o noua trupa cu Barett si Wright. Initiativa esueaza si criza ramane nerezolvata. Noul manager al trupei Steve O’Rourke il angajeaza pe Jeff Beck, pe post de chitarist. Dupa scurt timp achizitia esueaza si David Gilmour este solicitat pentru postul de chitarist. David cantase inainte in trupa Jokers Wild.
Primul disc Pink Floyd apare in 1967 cu numele The Piper At The Gates Of Dawn, care ocupa locul 3 in topul britanic. In vara anului 1968, "Syd" paraseste trupa. O noua perioada muzicala strabate trupa. Aparitiile live poarta amprenta de spectacole "son et lumiere". In studio noua componenta inregistreaza productii tip "soundtrack"; "Zabriskie Pont" regizat de Michelangelo Antonioni, "More" produs de Barbet Schroeder. In 1967 Pink Floyd acordeaza din studiourile BBC live, transmiterea in direct a misiunii spatiale NASA de aterizare pe luna. In paralel sunt produse trei albume. In 1968 "A Sourceful Of Secrets", produs de Norman Smith, care se claseaza pana pe locul 10 in topul britanic. Acest album a fost prezentat live sub egida festivalului Free Concerts din Hyde Park. In program au mai figurat Jethro Tull si Roy Harper. Urmeaza dublul album live "Ummagumma" in 1969 cu cea mai buna clasare pe locul 6 in Marea Britanie, care a prins bine la public, dar a fost neinteles de presa. In fine, combinatia muzicala intre cor si orchestra, "Atom Heart Mother", unul din cele mai reusite albume reprezentand o coproductie cu compozitorul de muzica avantgardista Ron Geesin, care a aplicat astfel primele efecte sonore, prin cuplarea la mixer a doua magnetofoane. Acest disc a fost editat in 1970. Un proiect comun de a inregistra un album folosind ca instrumente muzicale, inventarul casnic al unei bucatarii, ramane insa nerealizat. Un nou gen se naste in muzica contemporana "musique concrete". Urmeaza experimental muzical "Meddle". Piesa ‘Echoes’ cunoaste numai un singur ton, acesta fiind vibrat continuu de Wright . "Financial Times" il caracterizeaza ca un success nemaiantalnit al trupei. Paralel cu aparitia lui "Meddle", pe ecrane apare filmul "Live at Pompeii". Pelicula cuprinde un show unic. Concomitent, trupa inregistreaza EP-ul "Eclipse", ce va sta la baza primului album conceptual, numit mai tarziu "Dark Side Of The Moon". Aparut la inceputul anului 1973 albumul avea sa sparga toate recordurile cunoscute pana la acea data; 28 de milioane de discuri vandute si single-ul "Money", ocupand pentru o durata de 15 ani topul 200 Billboard. Albumul a fost number one in Anglia si America si a stat 331 de saptamani in clasamentul LP-urilor (Billboard). Show-urile devin din ce in ce mai bombastice. Artworkul albumelor este realizat de Storm Thorgerson, Pink Floyd transformandu-se acum dintr-o trupa intr-o "experienta muzicala". Urmatoarele albume sunt produse dupa aproape un an de inregistrari. In mai 1975 trupa inregistreaza in prezenta lui Syd Barret piesa "Shine On You Crazy Diamond". Dupa cinci ani de la disparitie, Syd revine in mijlocul trupei. Este un fapt de necontestat ca piesa ii este dedicata lui Syd. Acesta, dupa unele incercari de aparitii solo, se va retrage cu sprijinul fostilor colegi in idila din Cambridge. Aceasta piesa este inclusa pe urmatorul disc Wish You Were Here scos in 1975, un superb material care a avut si el parte de reactii incredibile. Clasari pe locurile intai in America si Anglia si vanzari foarte bune. "Animals" apare in 1977, dar ajunge number one doar in Germania. Show-urile cuprind elemente alegorice, precum un porc gonflabil de 10 m inaltime, recuzita artistica fiind preluata de Mark Fisher.
Dupa 12 ani de existenta Pink Floyd isi atinsese apoteoza artistica. La sfarsitul turneului mondial, in Montreal,Waters refuza sa mai acorde un bis. In schimb el scuipa publicul. Din acest sentiment se naste noua productie "The Wall". Inregistrarile sunt purtate intr-o atmosfera incarcata. Fondul mutual financiar al trupei, trezorizat la firma de investitii financiare Norton Warburg, va da faliment. Waters dominand trupa incearca sa inregistreze in locul lui "The Wall", albumul "The Pros And Cons Of Hitchhiking". Certuri intre Waters si Wright marcheaza finalul inregistrarii albumului "The Wall". Aparitia discului (decembrie ‘79) atinge insa in public recorduri nebanuite; 30 milioane de albume vandute, single-ul ‘Another Brick In The Wall, part 2’, este luni de zile numarul unu in Europa. Artworkul este preluat de desenatorul Gerald Scarfe, albumul fiind filmat in 1983 de Alan Parker. In 1980, trupa prezinta albumul intr-un mini turneu. La realizarea refrenului din piesa Another Brick In The Wall colaboreaza si un cor de copii, care proveneau de la o scoala la care nivelul era destul de scazut din punct de vedere al rezultatelor. Cum piesa era un hit la nivel mondial si multi tineri o aveau ca etalon (chiar la un mars demonstrativ al tinerilor din Africa de Sud aceasta piesa a fost luata ca imn), au aparut discutii la nivel guvernamental. Fisurile in trupa erau de data asta vizibile. Gilmour si Waters nu schimbau nici un cuvant inainte de show-uri. Wright era tratat ca un simplu angajat al trupei, iar Mason se retragea timid in spatele bateriei. Pe scena cei patru erau despartiti si la propriu si la figurat de ziduri de carton. La incheierea turneului, trupa era compusa din patru muzicieni, care vor sa-si realizeze propriile proiecte solo. In 1981 David Gilmour decide sa paraseasca trupa si sa se ocupe de Kate Bush, iar Nick Mason intrase pe taramul jazz unde colabora cu Fictitious Sports. In 1983 apare "The Final Cut", un album ce cuprinde piese needitate pe "The Wall".

Ramane neelucidat acordul lui Waters de a coproduce albumul. Paradoxal, albumul va intra din nou in topuri. Doi ani mai tarziu cand trupa hiberna muzical si Waters in sfarsit isi realizase proiectul solo "The Pros And Cons Of Hitchhiking", Waters paraseste trupa. In 1986 Gilmour si Mason se hotarasera sa nu desfiinteze trupa. De data asta avocatii celor patru vor purta relatiile artistice. In 1987 Gilmour, Waters si Mason isi impart drepturile pe productiile comune. In noua formula, duo-ul Mason-Gilmour plus muzicieni de turneu compun albumul "A Momentary Lapse Of Reason" (‘87), finantat de catre Mason si Gilmour. Discul a avut parte din nou de reactii nemaipomenite (locul 3 in Anglia si America plus 2 in Germania). Turneul mondial care a urmat a durat 4 ani, a avut 5,5 milioane de spectatori in 100 de show-uri, o aparitie inedita fiind concertul care a avut loc pe o scena plutitoare in laguna Venetiei, in anul istoric 1989. Pink Floyd a avut parte insa de opozitia lui Waters care le-a interzis sa cante sub numele Pink Floyd, dar pana la urma lucrurile s-au aranjat. In 1989 apare materialul live al turneului "A Delicate Sound Of Thunder". Acest album a fost emis prin difuzoare externe in noiembrie 1989, in spatial cosmic, de catre echipajul capsulei spatiale franco-sovietice "Soyuz 7". La inceputul anului 1993, Wright revine in trupa si noul album "The Division Bell" ii poarta amprenta. Produs de catre Bob Ezrin, noua productie readuce Pink Floyd in arhipelagul artistic al anilor ’70. In martie 1994 incepe noul turneu mondial, cuprinzand 110 spectacole, sustinute in 77 de metropole, cota de spectatori de 5 milioane fiind atinsa. Pana in 94 Pink Floyd nu mai cantase live decat o singura data din 22 iulie ‘89. Noul album aparut in iunie 1995, "Pulse", a fost inregistrat in timpul a 14 spectacole consecutive sustinute la Londra. "Pulse" este un dublu album live, continand intreg albumul "Dark Side Of The Moon", remixat live. O performanta deosebita este sistemul de inregistrare foarte sofisticat. Pentru experti "Pulse" detine cel mai pur sound posibil inregistrat vreodata in conditii live. Paralel cu concertul live, trupa a produs un longformvideo, cu o durata de 150 de minute. Se poate afirma ca "Pulse" marcheaza apogeul definitiv al trupei, chiar daca lipsesc doi membri marcanti, Waters si Barret.

o istorie intrega este acest fenomen ce poarta numele de Pink Floyd. P.U.L.S.E. e intr-adevar apogeul trupei, cel mai fascinant concert pe care l-am vazut.

Pink Floyd are GODS

O extraordinara poarta de intrare in universul progresiv.

Discutand despre gen, citind prin forumuri, constat ca diverse generatii de ascultatori sunt fascinate de aceasta mare formatie (expresii de genul “Beethoven ai muzicii rock” sau “zeii rock-ului” le auzeam in urma cu ceva ani, le aud si acum), si ca “Dark Side…” a fost inceputul pentru foarte multi.

Si pentru mine a fost la fel. Inainte de PF ma stiam cu rock-ul gen Led Zeppelin si AC/DC. DSOTM mi-a trezit apetitul pentru prog.
Nu sunt, in schimb, un fan absolut al lor. Imi plac albumele lor, pana la “The Wall”, iar “The Final Cut” a fost, atat pentru mine cat si pentru toti amicii mei, o imensa dezamagire.

Topul meu este urmatorul:
1.The Dark Side Of The Moon
2.Meddle
3.Wish You Were Here
4.Atom Heart Mother
5.Animals
6-10. The Piper…, A Saucerful…, Ummagumma, Relics, The Wall.
Si cam atat.
Nu-mi plac nici albumele lui Waters.

Asta este. La urma urmelor, daca ati vazut DVD-ul “Critical Review: Inside Pink Floyd 1967-1974”, trebuie sa fi remarcat ca nici lor, celor patru, nu le mai place “Atom…”

Foarte buna prezentarea lui nasti. Am aflat cateva lucruri pe care nu le stiam.

haide ma ca The Wall e beton, The Final Cut nu imi prea place nici mie, prefer mai mult albumele fara Waters decat unul complet Roger Waters, asa cum este The Final Cut, chiar daca este sub numele de Pink Floyd

The wall e un album straniu de la pink floyd care deocamdata e cam inabordabil pt mine

deci are o multime de piese interesante cum ar fi:
1.In The Flesh?
2.The Happiest Days Of Our Lives
3.Another Brick In The Wall (Part II)
4.Mother
5.Young Lust
6.One Of My Turns
7.Don't Leave Me Now
8.Hey You
9.Comfortably Numb (cea mai tare de pe album)
10.In The Flesh
11.Run Like Hell
12.The Trial

@didu

The Wall este un album foarte bun, doar ca nu este in top 5-ul meu personal, ci undeva, oriunde, intre 6 si 10.

Iti dau dreptate in privinta faptului ca The Final Cut este, pe cinstite, un album Waters si nu unul PF si ca Floyd-ul fara Waters suna mai bine decat Waters fara Floyd, atata ca, am descoperit si inca mai descopar asa de multa muzica exceptionala, noua si veche, atat in aria progresiva, cat si prin alte zone, fata de care Floyd-ul de dupa The Wall suna modest, incat socotesc justificat interesul meu redus fata de muzica lor recenta.

Apropo, dintre albumele fara Waters care vi se pare mai bun: A Momentary Lapse of Reason sau The Division Bell?
Mie personal imi place mai mult A Momentary Lapse of Reason, mai ales piesa Learning to Fly

egale

daca ar fi sa fac un top al albumelor Pink Floyd ar fi cam asa:

1.The Dark Side Of The Moon
2.Wish You Were Here
3.Meddle
4.The Wall
5.A Momentary Lapse Of Reason
6.The Division Bell
7.A Saucerful Of Secrets
8.The Piper At The Gates Of Dawn
9.Animals
10.Atom Heart Mother
11.Ummagumma
12.The Final Cut

si am uitat sa mentionez faptul ca imi place mai mult David Gilmour decat Roger Waters, chiar daca Pink Floyd fara Roger Waters nu prea are sens

Pink Floyd e cea mai profunda trupa pe care am ascultat-o. Din greseala (aveam de gand sa dorm dar am psu pe fundal the wall si asa mi-a placut ca nu m-a luat somnu) azi am ascultat albumul The Wall care, desi nu se compara cu The Dark Side of the Moon, este o creatie total surprinzatoare care mi-a luminat o dupa-amiaza noroasa (suna penibil si desensibilizat stiu, dar caracterizeaza perfect emotiile provocate de ascultare). Desi muzica este execptionala, din preconceptie legata de organizarea albumului, protestez la adresa nr mare de melodii de pe album.. nu imi plac albumele cu mai mult de 8 melodii (poate sa dureze 20 de minute melodia, nu imi pasa). mi se pare greu de asimilat si foarye vast. Recunosc ca datorita aspectului de mai sus si duratei , spre final m-am cam plictisit. Ce-i drept , este abia a doua ascultare a albumului dupa mult timp si nu cred ca l-am prins pe tot. adica am simtit momente oarte care cu siguranta aveau expresivitatea numai ca eu nu am receptat-o ...... la mine progu intra cam greu

Zarec, este normal sa fie asa cum zici, sa intre greu progu. Altfel nu ne-ar parea asa de deosebit.

Intotdeauna am spus ca The Wall este un album mai special.
Dpdv muzical nu este intotdeauna la nivelul cel mai inalt (dupa mai multe ascultari, unele bucati devin monotone), si fiind un album concept, nici nu ai cum sa-l intelegi in totalitate, pana nu vei viziona si filmul. Dar trebuie ori sa stii foarte bine engleza (preferabil), ori sa fie foarte bine tradus. Vei pricepe atunci de ce apar multe piese, de ce unele trebuie sa fie foarte scurte si de ce nu s-a pus intotdeauna muzica in prim-plan.
The Wall este o realizare deosebita, dar care trebuie destul de mult timp rumegata. Este ca o opera la care trebuie sa-i fi citit libretul. Peste ani, poate, il vei intelege altfel. Si e normal.

de engleza sunt batoza .. haha
albumu mi-a sunat mai mult a coloana sonora, ce-i drept e un album care sa vrea sa fie studiat numai ca timpu si inactivitatea mea literara din vara asta (canicula e de vina) nu imi permite .. speram sa beneficiez de o ascultare care sa ma stimuleze afectiv lasand intelectul sa doarma (d-aia si initial am vrut sa adorm ascultand). aparent mi-am preconceput gresit ascultarea......
anyway, sunt foarte multumit de pink floyd mai ales ca fiecare album, din cate am ascultat e alta mancare de peste. spre deosebire de multe trupe non-metal m-a atins din start cu meddle intr-o perioada in care winampu nu stia altceva in afara de cannibal corpse, naglfar, behemoth, hypocrisy, obituary, morbid angel etc...

Sa stii ca muzica din film este putin diferita de album. Nu stiu daca Waters (sau floyzii) au stiut din start ca vor face apoi si un film, dar cred ca s-a (s-au) gandit ca un film va fi mai bine inteles.
Oricum, eu zic ca e mai bine sa incepi cu albumul si apoi sa vezi filmul. Va fi mai usor de urmarit.

Rectific: nu cred ca filmul a fost facut pentru a fi mai bine inteles albumul, ci pentru ca au simtit ca albumul este material bun pentru un film.

adica faptu ca albumu suna mult a coloana sonora e o coincidenta?
eu ma gandeam ca ei au incercat sa abstractizez cat mai mult o suita de evenimente fiziologice ce sunt cuprinse in realitate..

Nu stiu daca suna a coloana sonora. Este un album concept, si acestea sunt uneori altfel.
Este specific PF, de ex, introducerea intre piese a zgomotelor, a diverselor sunete nemuzicale (apar si pe "Wish...") tocmai pentru a sugera ceva in plus. Daca vrei este psihedelicul la care nu au renuntat niciodata.

ati ascultat On An Island - ul lui David Gilmour?

e cam prea acelasi lucru, dar e bun.
piesa de titlu si The Blue fac tot albumul. si ar mai fi cateva idei foarte rasarite din partea lui Gilmour, in rest, repet, cam acelasi lucru.

Apropo de The Wall, stiati ca trebuia sa fie un albumn triplu si doar la presiunea casei de discuri a renuntat Roger la idee? Din cate stiu eu ideile care trebuiau sa fie al treilea disc (Malvinele, psihologia post-war) stau la baza The Final Cut; nu e vorba de <<piese needitate pe "The Wall">>. Cand s-a inregistrat TFC, Roger s-a ocupat de tot si cand a terminat l-a chemat si pe David sa-si inregistreze partile de chitara (dupa indicatiile lui, fireste). Alta eroare din biografia din primul post e ca <<Wright era tratat ca un simplu angajat al trupei>>. Rick chiar era "un simplu angajat al trupei". N-a plecat el din formatie, l-a dat afara Roger.

"In the Flesh" ati ascultat? E albumul live inregistrat in turneul The Wall din 1981. Eu il am de mult deja, dar inca nu am simtit nevoia sa-l ascult.
Asta pentru ca marile albume PF, trilogia Dark Side-Wish-Wall, pe care le ascultam in draci in liceu, mie nu-mi mai spun nimic. Nu ma mai atrag muzical! Ceea ce nu inseamna ca in momentul in care totusi le dau drumul sa cante, nu-si fac efectul. Dimpotriva, dupa cateva acorduri ochii mi se umplu de lacrimi.
PULSE iarasi ma lasa rece acum. Nu are mai nimic din calitatile care fac un album live o reusita adevarata: sunet diferit de cel de studio, interpretari speciale ale pieselor, interactiune intre muzicieni si public. Continui insa sa-i port un extraordinar respect, pentru ca a fost primul Floyd pe care l-am ascultat vreoadata, pe la 15 ani, si suna total diferit fata de orice ascultasem eu vreodata.

Preferatele meu raman Live at Pompeii si, dintre albume, Animals.

Din cate citesc pe internet, sunt foarte multe bootleg-uri extraordinare din perioada 1968-75, care spun altceva decat stim noi de pe albume... As fi curios candva sa ajung sa ascult asa ceva.

sau Ca Ira lui Waters

Am ascultat cu ceva ani in urma o banda cu un, se zice, "concert PF", dar nu am nicio certitudine ca erau ei. Inregistrare mizerabila si zgomot mult. Nu am recunoscut nimic! Tin minte ca una dintre melodii se numea parca "The colour is green".
Se spune ca suita "Omul" nu a fost inregistrata niciodata, pentru ca membrii grupului socoteau ca nu vor putea reproduce senzatiile pe care le producea live-ul.

sau LSD-UL????