ce ascultati chiar acum?

Ricochet a scris:

Si eu vin in antiteza, cu un alt album care incepe sa-mi placa, placa.



Artistul din spatele pseudonimului produce un debut cel putin intrigant. El in sine, in momentele de varf, pare un Robert Wyatt al beat-ului, sau canta in stil reminiscent Tom Waits. In toate celelalte momente, e complet nebun, lunatic, dopat, ciudat sau boem. Muzica e si mai cameleonica. Majoritatea pieselor sunt scurte, probabil unii vor striga "minimalism" intr-o clipa, dar eu simt mai degraba ca nu de dragul minimalismului le serveste G-man in doze asa de succinte, parca tine si de felul de a savura in acelasi fel, frugal si pe fuga, oricum incat sa nu fie atinsa satietatea. Dar sa revin la felul muzicii: hipster garbage, rap, beat, afro-oriental, psychedelism late 60s, franturi de hard-rock, electronic - cel putin atat am putut numara dintr-o salva.

... imi place Tom Waits. cine este totusi tipul si cum ii spune la album? (G-man?)

Gonjasufi (se vede pe coperta). Albumul se numeste A Sufi and a Killer

superb!

mmm

Bauhaus - Stairway to Escher (2003)
Morton Feldman - Patterns In A Chromatic Field (1981)
Glenn Branca - Symphony no.1 - Tonus Plexus
Steve Reich - Music for 18 Musicians (Grand Valley State New Music Ensemble) (2005?)

Ricochet a scris:

Morton Feldman - Patterns In A Chromatic Field (1981)

O perspectiva a unui tip care canta la pian asupra bucatii asteia ar fi apreciata. Mereu am fost curios si n-am avut pe cine sa intreb. Bine, banuiesc ca perspectiva se imbogateste daca vezi si partitura, dar cred ca ti se releva totusi un pic mai mult decat mie de pilda, care pot sa zic cel mult ca m-a purtat pe un nor calator, pe un covor fermecat etc. etc.

E dificila? e aiurea? e logica? e tehnica? Genul asta de chestii.

Am mai ascultat



Necrophagist - Epitaph (2004)

Un clasic al vremurilor moderne, genul de album care probabil o sa ramana "cult" ceva vreme de acum, cel putin pentru publicul pasionat de death metal ultramegasupertehnicoprogresiv. Lucratura de chitara e ceva absolut imposibil de cantat (imi inchipui), riffuri fantastice cu sutele si solouri care evoca un Malmsteen android venit din viitor cu ganduri naspa pentru toata omenirea. Cat am ascultat albumul am fost cat se poate de convins ca tobele sunt programate si am considerat ca au iesit grozav; de pe Wikipedia aflam ca de fapt albumul a beneficiat de contributia unui baterist in carne si oase, probabil chiar viu (desi e mai probabil sa fi fost un zombie cu abilitati deosebite dobandite prin studiu intens in lumea de dincolo). Cine poate sti. Tot de pe Wikipedia aflam ca una dintre piese citeaza Romeo si Julieta lui Prokofiev, iar alta pe Beethoven. Totusi, nu acestea sunt motivele care fac din Epitaph un album clasic, ci alealalte de mai sus.

In afara de asta, as zice chiar ca mi-a si placut. Essential addition to any prog collection.

ghinion (sau nu, inca nu stiu), cred ca m-am indragostit.
superba muzica, ascult albumul pentru a 20-si-nu-stiu-cata-oara si tot nu ma satur de el.

Dante's Inferno: The Divine Comedy - Part I

H to He a scris:

ghinion (sau nu, inca nu stiu), cred ca m-am indragostit.
superba muzica, ascult albumul pentru a 20-si-nu-stiu-cata-oara si tot nu ma satur de el.

mersi, gust si eu.

Ricochet a scris:

mmm

Bauhaus - Stairway to Escher (2003)
Morton Feldman - Patterns In A Chromatic Field (1981)
Glenn Branca - Symphony no.1 - Tonus Plexus
Steve Reich - Music for 18 Musicians (Grand Valley State New Music Ensemble) (2005?)

Bauhaus e destul de ok, avand in vedere ca e o creatie din 2003, se va recunoaste cu usurinta avantul pentru o revitalizare a prog-ului jazzistic din anii 70s. Atat groovy si acidulat, cat si tehnic-improvizatoric.

In ce-l priveste pe Feldman, cel putin la aceasta prima auditie, mi-am dat seama ca, pe cat de usor m-am adaptat la a audia ultra-minimalismul anumitor ambientalisti (Eno cu Thursday Afternoon sau Zorn cu reusita Redbird), acelasi lucru venind din zona academica a dus la o experienta mult mai anevoioasa. Deci m-a surprins. La inceput, mi s-au sugerat si accente usor "tzadikiene" (label-ul lui Zorn, versiunea asta, din 2003, am ascultat-o), dar nu stiu exact daca tine de interpreti sau nu.

Piesa trebuie sa fie incredibil de greu de interpretat; a reusi 80 de minute de interpretare, intr-un buchet de culori relativ mic (doar sofisticat in efecte), probabil valoreaza mai mult decat o suta de calupuri de virtuozitate. Nu neg atmosfericul, sansa unei audieri purificatoare, sau "calatoriile pe nori si covoare fermecate", dar, cel putin aseara, pe mine personal m-a lovit usor narcolepsia. Ar mai fi aspectul aranjamentelor din planul componistic, altfel spus cromatismul anuntat inca din titlu, dar n-as zice ca e un studiu de caz neaparat glorios. Sau, cel putin, nu primeaza.

Simfonia I a lui Branca e o intrepatrundere intre simfonismul academic si instrumentalul de gen non-clasic, iar eu m-am folosit de asta ca sa remarc cum, in anul 1983, cel putin doua miscari ale simfoniei prefateaza post-rock-ul sonor-abudent, repetitiv si insistent, innegurat si incarcat al lui Godspeed. Altfel, intorcandu-ne pe taramul academic: repetitivitate, sugestia de netraditional in conceperea aparatului simfonic, parca si eterofonie.

Muzichia pentru 18 muzicanti a lui Reich e uimitoare. Parca doar, avand in vedere impartirea pe sectiuni, recurenta marilor teme e usor excesiva.

H to He a scris:

ghinion (sau nu, inca nu stiu), cred ca m-am indragostit.
superba muzica, ascult albumul pentru a 20-si-nu-stiu-cata-oara si tot nu ma satur de el.

not bad

(Am postat aiurea altundeva)

Ein Sonntag mit: Red Sparowes / TV on the Radio*

*foarte buna trupa indie

imi place tot mai mult albumul asta

urmeaza



din seria curiosity killed the cat

superba coperta. si albumul incepe fain de tot.

classic stuff from 1972

ELIXIR-Sabbat(Franta 1977)

Les Morts Vont Vite - chamber rock. Sa vedem...

debutul Journey; superb!

seria curiosity killed the cat continua cu



the stranglers - black and white (1978) (art punk, or so they say)

Cum ti-a placut Necrophagul?

Am ascultat si eu Elephant9, asta recent. E misto tare, genul de chestie care ma binedispune. Imi sugereaza pe undeva Medeski Martin & Wood - libertate de miscare, groove, keyboard geekiness. Cool.



Marvin Gaye - Here, My Dear (1978)

Cel mai tare album soul/funk, din punctul de vedere al cunoasterii mele (limitate, ce-i drept). Versuri amare ca fierea (albumul e "dedicat" fostei sotii, care tocmai il storsese de vreun milion de dolari dupa divort), voce de mare clasa, sectie ritmica de la mama ei, cateva solouri de saxofon care tin minute in sir, plus o piesa numita "A Funky Space Reincarnation". Practic nu se poate sa-ti doresti mai mult de la muzica.

Uroboros a scris:

Cum ti-a placut Necrophagul?

A fost OK, dar n-am remarcat nimic la el. Poate si pentru ca neavand ureche pentru ritmuri si masuri nu am sesizat ce il face tare din pdv muzical. Exact aceeasi problema am avut-o si cu Meshuggah, carora le-am ascultat un album recent. Behold... The Arctopus (sau cum se cheama) au fost ceva mai antrenanti, dar nu exagerat.

Cred ca explicatia este ca atunci cand m-am dat pe metale, m-am dus direct la cele mai radicale chestii (fireste, ma refer la sectiunea progresiva a spectrului metalic). Incepand direct cu Opeth (!), Gojira (!!), Negura Bunget (!!!) si Blotted Science (!!!!), cele trei trupe pe care le-am enumerat mai sus nu m-au mai surprins cu nimic, desi aveam mari asteptari de la ei.

Tu ce zici de chestia asta, "face sens"?

nu pot rezista la asa o prezentare