King Crimson

Una dintre cele mai importante formatii de muzica.
Dupa parerea mea au "practicat" cam cel mai greu progresiv, in perioada in care l-au avut solist pe Greg Lake. Insa, recunosc ca-mi place mai mult Belew.

eu ador pur si simplu fiecare acord de pe In The Court of Crimson King, Islands, Red si THRAK.
imi place si perioada anilor '80, care de obicei e cam neglijata, la fel si a anilor 2000.
am auzit ca pregatesc o surpriza pt viitor

Piese ca Starless sau Walking On Air se gasesc foarte rar. Parerea mea este ca aceasta trupa e vitala pentru acest gen.
Apropos, imi mai plac improvizatiile din concerte...

In The Court of Crimson King, Islands, Red si THRAK, toate sunt cu Lake, mie imi plac maimult Three of a perfect pair, Discipline, si in special Beat.

Lake a fost doar pe primele 2. ba inainte de Lizard au stat si fara solist, tip in care a venit ca invitat Jon Anderson.
cat despre trilogia optzecista, o consider o oaza pt acei ani, in care progul era in cadere libera.

M-a impresionat imediat. Face parte din grupul formatiilor (Gentle Giant, Van der Graaf Generator, Yes) care, pe mine, m-a facut sa ma rup putin de progresivul de tip Pink Floyd, Queen si Rush. Vinovat a fost albumul Lizard. L-am ascultat in acea prima noapte de cateva ori la rand, pe intuneric. Cata complexitate, rafinament, asprime. Era prima data cand simteam imbinarea perfecta de rock, jazz, clasica, psihedelic si folk.

Iubesc toate albumele lor din prima perioada, dar datorita deziluziilor generate de muzica scoasa in anii 80 (la unii mai devreme) de marile trupe rock, o vreme am avut retinere fata de ce a urmat dupa Red si USA. Three Of A Perfect Pair nu mi s-a parut la nivelul primelor.

Ulterior m-am lamurit ca Fripp este unul dintre putinii, daca nu singurul, dintre muzicienii pionieri ai prog-ului, care nu si-a pierdut inspiratia si nici nu a alunecat spre comercial.

Din anii 2000 am ascultat “Happy with What You Have to Be Happy With” si “The Power to Believe”, care m-au incantat si, totodata, m-au convins ca trebuie sa recuperez “perioada pierduta”.

Sunt un admirator al lui Robert Fripp si un sustinator al faptului ca “In The Court Of The Crimson King” este albumul care a definit genul de muzica pe care il iubim noi, cei de aici.

Am tot respectul pentru Greg Lake, si pentru ce a facut el la Emerson, Lake & Palmer, dar nu consider ca prezenta sa are o mare insemnatate in istoria lui King Crimson.
Pe “In The Court…” a participat la compozitiile colective, dar pe “In The Wake…” a sustinut doar partile vocale (mai putin “Cadence and Cascade”), si asta numai pentru ca ii promisese bunului sau prieten Fripp, ca nu il lasa balta la acest album, el fiind de fapt cu un picior la ELP.

Mult mai importanti pentru aceasta formatie sunt: fratii Giles (cu care a pus bazele), saxofonistul Mel Collins, violonistul David Cross, poetul Peter Sinfield (care a facut textele pentru trei albume), dar mai ales Adrian Belew si Bill Bruford (care a batut la tobe si pentru Yes si Genesis).

Totusi, cea mai frumoasa declaratie pe care am citit-o despre King Crimson ii apartine lui Lake:
“Trupa n-a fost niciodata promovata pe piata. Zvonul s-a raspandit exclusiv din gura in gura. A fost ca o epidemie!” (2001)

Sunt la 10 min de incheierea reascultarii celui de-al treilea album si am inceput sa cred ca nu voi mai gasi un In The Court of the Crimson King. Intr-un fel sunt dezamagit de trupele care au albumul de top cel de debut, cum mai sunt si Morbid Angel.
Imi plac mult nenea astia, dar nu pot intelege ce , cum, si de ce o trupa ca king crimson nu isi intrece propriile bariere.
nu vreau sa fiu inteles ca restul albumelor el consider gafe, ba din contra.
numai ca daca stiam luam albumele in ordine invers cronologica.
e destul de nasol sa incepi pranzul cu desertul.

red e mai complex ca in the court...
altii prefera lark's tongues in aspic sau discipline. parerile sunt impartite. ceea ce ma fascineaza la king crimson sunt experimentele si faptul ca nu se incadreaza in niciun gen.

Piotr Buendia a scris:

red e mai complex ca in the court...
altii prefera lark's tongues in aspic sau discipline. parerile sunt impartite. ceea ce ma fascineaza la king crimson sunt experimentele si faptul ca nu se incadreaza in niciun gen.

true, de fapt eu consider ca o trupa relizeaza un album cu adevarat valoros cand se descotoroseste de orice forma stabila de gen muzical.
progu ca gen mi se pare ceva inoportun spus fiindca , in opiniamea, sa fii prog inseamna sa nu fii incadrat niciun gen ci doar muzica ceea ce implica din start o calitate aparte fiindca ,sincer, nu cred ca manowar pot fi considerati muzica ci zgomote de bataiala din cap

Din ce ai spus, Zarec, inteleg ca ai luat discografia lor in ordine cronologica si ai ajuns cu auditiile la “Lizard”. Poate ca, in curand, ai sa constati ca au destule albume comparabile cu “In The Court Of The Crimson King”. Acesta este un album deosebit, deschizator de drumuri, un reper si etalon, etc, etc. Pentru foarte multi fani (ai ramane mirat sa vezi cat de multi sunt), el nu este, insa, cel mai bun produs Crimson.

Oricum, chiar si in situatia in care la final tot “in The Court…” va fi pentru tine no 1, cred ca vei constata ca si restul albumelor sunt foarte complexe si inovative (destul de diferite unul de celalalt) si ca… “au depasit multe bariere”.

Pentru mine personal “in The Court…” nu e in primele trei. Acolo ar fi “Larks’ Tongues in Aspic”, “Red” si “Starless and Bible Black” (nu neaparat in aceasta ordine). Abia apoi ar urma “In The Court…” dar la concurenta cu “Lizard”.

Auditie placuta in continuare si… rabdare !
Merita.

Aldi a scris:

Din ce ai spus, Zarec, inteleg ca ai luat discografia lor in ordine cronologica si ai ajuns cu auditiile la “Lizard”. Poate ca, in curand, ai sa constati ca au destule albume comparabile cu “In The Court Of The Crimson King”. Acesta este un album deosebit, deschizator de drumuri, un reper si etalon, etc, etc. Pentru foarte multi fani (ai ramane mirat sa vezi cat de multi sunt), el nu este, insa, cel mai bun produs Crimson.

Oricum, chiar si in situatia in care la final tot “in The Court…” va fi pentru tine no 1, cred ca vei constata ca si restul albumelor sunt foarte complexe si inovative (destul de diferite unul de celalalt) si ca… “au depasit multe bariere”.

Pentru mine personal “in The Court…” nu e in primele trei. Acolo ar fi “Larks’ Tongues in Aspic”, “Red” si “Starless and Bible Black” (nu neaparat in aceasta ordine). Abia apoi ar urma “In The Court…” dar la concurenta cu “Lizard”.

Auditie placuta in continuare si… rabdare !
Merita.

da, asa e. am luat-o cronologic. Albumu in the court... e cel care mi-a definitivat noile tangente muzicale.
adica eram un metalist inrait si ascultam f mult doom si death.
acu m-am redefinit, numai ca doom inca mai ascult fiindca il consider destul de indraznet si ca o trupa sa fie doom (de calitate)trebuie neaparat sa fie muzica ceea ce nu e cazul deathului, thrasului, etc.

Well Zarec, tocmai ai facut o declaratie importanta.

Acu 3 secunde s-a incheiat albumul Islands in playlistul meu de winamp.
a fost ok dar numai atat. albumul mi s-a parut anemic si nu m-a atins decat abia la a 4a melodie, ceea ce nu e prea bine (in conditiile in care tot albumu are 6 piese). Ladies of the Road chiar m-a exacerbat la un moment dat iar urmatoarea piesa m-a facut sa cred ca mel "Islands" imi va schimba radical impresia lasata pana atucni de album. dar nu a fost sa fie asa.
intreg albumu mi se pare un preludiu care nu vrea pur si simplu sa explodeze.
la un moment ma frustra lipsa totala a ritmului in anumite parti unde instruemntatia mi se parea ca chair o cerea. nu spuin ca nu imi plac pisele fara ritm (ascult funeral deci nu se pune problema) doar ca decizia de a suprima ritmu mi se pare neinspirata.
tre sa recunsoc totusi ca 65 % din album nu l-am prins deci e nevoie de inca o ascultare pe putin.
sunt 2 optiuni:ori nu sunt eu destul de initiat in muzica ori albumu e chiar slab pt ceea ce presteaza king crimson.
deci deocamdata, islands e cel mai slab album King Crimson din cele ascultate de mine pana ain acest moment.

nu e niciuna din alea 2 optini
mai trebuie ascultat de cateva ori, cel putin

Acu m-am gandit.
Albumul de dinainte fu Behemoth - The Apostasy

Si inainte de Behemoth fu King Crimson Cine are senzatia ca heavy metalul a aparut in anii 80 sa puna mana sa asculta Larks. Metalul s-a nascut la curte. La curtea lui King Crimson, evident. Larks Tongues a influentat atat de multe incat se poate scrie un articol pe tema asta. Multe dintre trupele de math rock din anii 90 incoace urla a KC pe unele piese, iar asta nu e lucru putin. Nu mai vorbesc de o formatie care a facut valva in ultimii ani in cercurile de progresivisti si avangardisti, Kayo Dot. Tot ce e acolo nu e decat trecerea la un alt nivel a influentelor KC din anii 70 (combinatia de improvizatii, riffuri de metal, instrumente simfonice si rock etc).

Evident, KC nu sunt la fel de influenti precum, sa zicem, Pink Floyd. Dar cu siguranta sunt cel putin la fel de importanti, daca nu chiar mai, pentru dezvoltarea unora dintre cele mai nebunesti idei muzicale din ultimii ani.

Saptamana trecuta am ascultat in prostie albumele din perioada 80. Beat nu cu foarte mare atentie, dar Discipline si Three of a Perfect Pair sunt pur si simplu foarte tari. Rup stilu'. Rup pisica. Dau clasa.

King Crimosn sunt ,cred,cea mai "metalifera" trupa a rockului progresiv din anii 70 insa Black Sabbath aveau inca de pe albumu autointitulat riffuri bine concentrate. In opinia mea albumul Red este poate cel mai influentabil pentru scena heavy/thrash metal din anii 80. (din alnumele king crimson pan la data aceea)
Dar sa nu ii uitam si pe Rush. Asadar mi se pare exagerat sa ii consideram pe KC ca influenta monopol a metalului din anii 80.
Daca ne referim la Judas Priest si Black Sabbath, atunci In the court of the Crimson King , da, este incipitul.

N-am zis monopol, pacatele mele. Dar cantitatea de distort de pe Larks face cea mai agresiva piesa Black Sabbath din aceeasi perioada sa paleasca. Mai mult, felul in care e utilizat metalul la KC il face cu atat mai eficient, cu cat vine in explozii, nu in riffuri constante, cu care te obisnuiesti la un moment dat.

Cat despre Rush, i-am considerat intotdeauna hard-rock prog. Evident, influenta pe care o au pentru inceputurile prog metalului e evidenta, dar asta nu ii face automat proto-prog metal, daca e sa ne jucam de-a numele genurilor.

Evident, sunt multe alte formatii care au tot dreptul sa pretinda in mod legitim intietate la faurirea metalului, dar soundul celor de la KC ii confera o agresivitate unica si, din punctul meu de vedere, deasupra altor acte "clasice" de metal.

Despre In the Court si socul pe care trebuie sa-l fi produs Schizoid Man in 1969 mintilor fragile nici nu mai vorbesc

Pre multi a mai influentat Bob Fripp.
Dati-mi voie sa spun ca, in opinia mea, momentul in care Crimson a inceput sa influenteze metalul a fost la nasterea prog-metalului si nu la inceputurile acestuia. Asta pentru ca metalul se revendica de la primele doua albume Led Zepp, de la Black Sabbath si apoi de la Judas Priest.
Abia in anii 90, asa cum s-a spus, trupele metalifere au inceput sa plece urechea si la muzica KC. Acela a fost momentul in care a inceput rafinarea muzicii lor.
Pe de alta parte numai in zona metal nu asi incadra King Crimson, chiar daca aveti dreptate in privinta soundului unor melodii. Muzica King Crimson este tocmai definitia progresivului.

21st Century Schizoid Man e mai metal decat Led Zeppelin si precede primul Black Sabbath, cred ca asa vine ecuatia

Ce vreau sa spun eu, este ca KC a fost descoperit de trupele metal abia la ceva vreme de la nasterea genului.

Aldi a scris:

Ce vreau sa spun eu, este ca KC a fost descoperit de trupele metal abia la ceva vreme de la nasterea genului.

Cu asta sunt perfect de-acord. A trebuit sa treaca ceva vreme pana sa fie digerat si apreciat cum se cuvine. De fapt, nici macar n-as zice ca a fost descoperit de trupele de metal (poate Indukti sa fie o exceptie evidenta), ci mai degraba si mai evident de cele de RIO sau Avantgarde cu tendinte de metal.

Piotr Buendia a scris:

21st Century Schizoid Man e mai metal decat Led Zeppelin si precede primul Black Sabbath, cred ca asa vine ecuatia

acu doua zile il ascultam dupa o pauza de vreo doi ani, timp in care am aprofundat progresivul. exact asta mi-a sarit si mie in urechi! pe de alta parte, cred ca si aldi si sleeper au dreptate. tot metalul clasic ramane baza genului (sabbath, judas, scorpions-era roth, rainbow, etc).

O trupa prea mare si prea grozava, sa o pot cuprinde intr-un post. Ma limitez deci la o introducere.

King Crimson e un stil si un clasic brand ce-mi place mult, dar nu-l venerez excesiv. Albumele geniale sunt ascultate cu sufletul la gura, dar si te marcheaza peste asteptari prin stil si gen.

Nu sunt mare admirator al primei perioade, totusi cred ca In The Wake Of Poseidon si, mai nou, Lizard sunt fantastice. Nu si Islands, care mi se pare o exagerare experimental-drogata.

Perioada 1973-1974, cu cele trei albume de marca, e bineinteles excelenta, totusi nu inestimabila. Pe cat de mult ador Larks, pe atat Starless nu e un album perfect, iar Red este un hard rock veritabil.

Perioada 1981-1984 (cate hiatusuri au avut astia, Dumnezeule!) este pop si art rock, putin mi se pare prea apreciata, din moment ce Beat si jumatate din Three Of A Perfect Pair sunt simplitati enorme (si uneori chiar deranjante).

King Crimson revine in forta in 1995 cu muzica ce imi place, ba chiar o prefer. Au avut ei o fixatie de art rock-pop, dar au si pus miza sus, prin experimente instrumentale dure, gen THRaKaTTaK. Recent se pare ca vor lucra mult pe un rock metalic, dar muzica este tot buna si speciala.