Classical music box

H to He a scris:

ascultam concertul pentru violoncel al lui Sir Edward William Elgar (superba muzica) si gandindu-ma la faptul ca britanici au putini muzicieni clasici consacrati (eu doar 3 stiu Purcell, Elgar si Vaughan Williams, poate mai ma ajutati voi cu niste recomandari) dar in schimb au dominat muzica pop-rock. sa fie oare vre-o legatura?
explicatia mea ar fi ca muzica clasica nu ajungea la ei decat in zona aristocratiei/burgheziei proaspat-imbogatita si oameni de rand (95% din populatie) ascultau doar muzica lor populara, lucru care presupun ca este si astazi predominant. doar ca la ei a disparut muzica populara si i-a luat locul muzica pop-rock.

poate ca explicatia o fi una sociologica, dar nu cred ca e asta. din cate am citit, teatrele si salile de concerte din epoca clasica aveau asa numitele "galerii" unde in schimbul unui banutz intra prostimea (nu ma refer la tarani ci la cei care aveau cat de cat un orizont de tip urban, adica studentii, unii muncitori, mahalagii, daca tii minte in "O Noapte Furtunoasa" piesa incepe cu personajele intorcandu-se de la Union de la teatru). Temele majore ale culturii epocii erau deci cunoscute de mase largi. Daca tii minte "Amadeus", un exemplu bun e preotul care la inceputul filmului recunoaste din memorie toate melodiile lui Mozart, fluierate de Salieri. Existau chiar locuri in care cultura inalta se intalnea cu cultura cea mai populara, teatrul de comedie (tot in "Amadeus" e o scena excelenta de la teatrul de comedie unde se juca o piesa cu muzica scrisa de Mozart) care continua de fapt traditia teatrului italian popular.

Iar daca mergi mai in spate in timp, pe la 1600, descoperi ca teatrul si opera erau fenomene ale culturii populare: desigur, la curtile nobiliare si princiare, intr-o lume paralela, se dadeau concerte si reprezentatii, dar Shakespeare si Calderon scriau pentru mase (tipul publicului era unul mai "de jos" decat al unui meci de fotbal de azi din Premier League), opera s-a nascut din teatrul italian popular, de comedie, si ca veni vorba de Italia, multa din muzica de atunci (ca si in urmatoarele doua secole) era scrisa pentru serviciul religios deci avea o adresabilitate populara.

H to He a scris:

andu, cam cat de mare este densitatea pe saptamana in Paris de evenimente de muzica culta (clasic si jazz) fata de muzica pop-rock? acolo functioneaza capitalismul si sunt curios daca au din ce sa supravietuiasca institutiile care se ocupa cu organizarea acestor evenimente si nu primesc prea multi bani de la buget.

lucrurile stau aici foarte diferit decat se vad de la noi, unde situatia e intr-adevar dramatica. aici societatile si-au asigurat continuitate culturala prin sistemul de invatamant care, desi s-a schimbat mult fata de cum era la 1900, sa zicem, inca e un sistem care se concentreaza pe transmiterea valorilor considerate esentiale de catre societate. de asta cultura de tip umanist supravietuieste aici. a, si pentru ca cealalta trasatura care mi se pare importanta a invatamantului de aici e ca stimuleaza domeniile creativitatii. cele doua merg mana in mana. cand la scoala esti pus sa sculptezi, sa joci in piese de teatru, sa faci debate, etc., vei fi inclinat sa acorzi interes muzicii de calitate, mersului la teatru, etc.
aici lumea citeste la metrou, in tren, biletele la teatru si mai ales la opera sau muzica clasica se vand in avans cu multe luni. conform unei statistici recente o treime din populatia actuala a frantei a scris macar o data in viata proza sau poezie (acele persoane considerandu-se pe sine ca avand inclinatii artistice). cel mai socant a fost in anglia unde la Tate Modern era PLIN de copii si tineri (inclusiv liceeni si studenti) care desenau dupa lucrarile expuse cu un REAL interes, care li se citea pe fata.
deci poti sa stai linistit, cultura va supravietui.

Discutia ma depaseste, dar ca fenomen muzica clasica de valoare s-a dezvoltat cu predominanta in spatiul Germaniei si Austriei.
Asa cum nu au excelat excelat englezii in muzica clasica, nu au excelat nici alte natii europene desi exceptii au aparut pe ici si colo(Paganini, Lalo, Saint Saens, Ceaikovski).

Istoria nu are sens, cred eu. Incercarile de a gasi sens in istorie s-au sfarsit intotdeauna prin a proiecta sensul propriu in trecut. Nu exista "explicatii" pentru faptul ca anumite culturi au evoluat intr-un anumit fel. Pur si simplu asa s-au intamplat lucrurile. Constatarile sunt singurul lucru onest intelectual pe care putem sa-l facem.

Nici eu nu ma pricep, dar din cate stiu, fara ce a insemnat Italia in muzica in secolul 17, nu am mai avea muzica clasica asa cum o stim. La inceputul epocii clasice cultura muzicala italiana era considerata cultura internationala a muzicii. Muzicienii italieni facusera inovatii majore si exportasera cu succes variat modelul cultural-muzical italian (fara succes la curtea spaniola, de exemplu, vezi cazul Scarlatti - nu s-a prins nimic acolo, si cu succes la curtile nordice, vorbitoare de germana).

La fel, rusii mi se par foarte importanti, dominanti in peisajul sfarsitului de secol 19 si inceputului de secol 20, desi in cazurile astea doua nu stiu daca s-ar fi simtit prea tare absenta lor.

Minutul de istoria muzicii privindu-i pe englezi:

Renasterea e un reper important pentru Anglia, inchegarea stilurilor si genurilor proprii se petrecea inca de mai inainte (punand, desigur, la socoteala si imprumuturile italiene si franceze), insa cred ca detaliul esential ar perioadei ar fi mai degraba inchegarea unei culturi muzicale laice proprii. Dupa madrigalul italian, apare madrigalul autohton, iar eu personal a trebuit sa invat (chiar daca sumar) despre trei scoli mari, dintre care reprezentatii de seama ar fi Thomas Morley si Orlando Bloom Gibbons. Episodul baroc e viu, doar poate cu un timp sau doi intarziati, modele straine existand in genuri definitive. Cred ca muzica de orga si cea camerala (sau pentru instrumente "da camera") isi are importanta, William Byrd ar fi un nume. In opera modelul italian e covarsitor, dar nu singular. Exista un moment in care muzica clasica, in conceptia compozitorilor, devine prea complicata pentru "popor". In clasicism, problema a fost ca activitatea muzicala era fructuoasa, dar tara nu-si avea propriile valori. Spre sfarsitul secolului XIX, scoala nationala engleza (incluzand si revirimente populare) isi are propria asta, precum toate celelalte.

H To He, as zice sa nu-i uiti pe Holst si Britten.

Ce-a zis andu despre scoala italiana este adevarat.

multumesc pentru informatii. daca dispare cultura de prin zona o sa am unde sa emigrez.
am auzit de la o priena care a fost prin vara la Londra si a mers si la opera. matusa ei care locuieste acolo de mult a rezervat biletele (care se obtin greu si asa) si la un pret foarte mare.
eu cred ca si asta este o problema, s-ar putea ca nu oricine sa-si permita pe viitor sa mearga la un spectacol, pentru ca preturile sunt foarte mari si multi din cei care se inghesuie sa mearga o fac mai ales pentru a-si etala splendoarea (ca in vremurile clasice de altfel). pentru asta ar fi bine sa supravietuiasca si locuri precum filarmonica si opera din Timisoara (si alte parti ale lumii) unde se intra foarte ieftin.
(de precizat ca pentru mine conteaza muzica si nu cat de somptuos este prezentat spectacolul)

^ Nu e neaparat scump. E scump pentru banii de est-european, dar pentru puterea de cumparare a banului de aici, nu e mult. In Franta chiar politica oficiala de stat e inlesnirea accesului la cultura, prin subventionare. Orice cetatean UE sub 26 de ani are intrare gratuita in muzeele franceze, si orice persoana sub 18 ani, de oriunde ar fi, are la fel.

Vivaldi e iarasi la moda: http://blog.allmusic.com/2010/03/17/a-new-twist-on-vivaldi/

am ascultat in seara asta la filarmonica lucrarea Addendum a domnului C. Corea (trio cu violoncel, pian si clarient). prea scurta din pacate.
din ce-am gasit pe net, copozitia apare pe un album Works din 1995.
Sincer nu stiam ca a compus si astfel de muzica si mi-ar dori sa gasesc undeva sa copiez acel album, mai ales pentru acea piesa (din pacate piesa originala este fara clarient).
o sa mai caut.

Addendum in original este pentru trio cu pian (adica pian, vioara, violoncel) si se regaseste pe Children's Works din 1985. O cant semestrul acesta la muzica de camera! Nici noi n-o reproducem fidel, fiindca suntem de fapt pian, vioara si contrabas. Sotia lui Miclea-clarinetistul imi e profesoara.

Daca nu gasesti, iti stau la dispozitie.

Chick Corea
Children's Songs





Chick Corea piano
Ida Kavafian violin
Fred Sherry cello

Children's Song No. 1-19
Addendum For Violin, Cello And Piano

Recorded July 1983
ECM 1267

Stimati melomani, simple quiz:

Dintre Concertul pentru pian nr.2 op.16 de Sergei Prokofiev ( cumparati-l aici ) si Concertul pentru pian nr.2 op.102 a lui Dmitry Shostakovich ( cumparati-l aici ), care va place mai mult?

Invit la impresii pentru simplu motiv ca altfel nu se poate: a compara aceste doua lucrari nu este doar imposibil, ar fi si foarte prostesc. Sunt la lumi distanta, criteriul nefiind deloc unul calitativ (ceea ce, avid fiind de Prokofiev, mi-am dat seama de curand, ajungand sa ascult si concertul lui Sostakovich cu deosebita fascinatie). Poate ca e cu atat mai interesant: va veti lasa provocati de primul, sau reconfortati de al doilea?

Lucrarile concertante ale lui Prokofiev sunt, dupa mine, pagini devastatoare in istoria muzicii, in special nr.2 si nr.3 rivalizand cu cele ale lui Rachmaninoff. Lucrarea este moderna, este inovatoare, este imposibil de virtuoasa, este sfidatoare, de impact, grava sau exultanta. 45 de ani mai tarziu, Shostakovich nu avea nimic de demonstrat pe calea inovatorului, complicatului si indraznet, alegand astfel sa-si cristalizeze limbajul propriu muzical, neoclasic, elegant, animat. Mult mai simplu, profund muzical, cu proportiile clasice de contrast traduse in vivacitate si sarcasm versus romantism incurabil. Ascultand-o tot mai mult, mi s-au dezvaluit si momentele ei de geniu.

Sa precizez si versiunile: sunt de parere ca ofer una din cele mai bune interpretari de Prokofiev II, care, culmea, nici nu s-a materializat intr-un disc. E un bootleg al concertului dat de Evgeny Kissin la Proms in 1998 (cu Yuri Temirkanov dirijor, N/A orchestra) si este fenomenal. De partea cealalta ma tem ca nu mi-am gasit inca inregistrarea preferata. Am concertul cu Alexeev si English Chamber, calitate buna dar intr-un format mult prea mare, asa ca vi-l ofer in schimb pe insusi Sostakovich la pian, cu Cluytens la bagheta. Discul contine ambele concerte, plus o selectie de piese solo pentru pian.

Enjoy.

Al doilea nu e pe stoc, pare-se.

andu: Da-i refresh de doua-trei ori si merge.

Rico: N-am timp acuma sa ascult tot, dar Prokofiev e clar mai spectaculos (sau mai prog, ca sa ne exprimam in spiritul locului) - pare extrem de bengos concertul. Exersezi miscarea a doua pentru un concert viitor, ce zici? Unele chestii de Shostakovich imi plac mult (de pilda simfonia a cincea, sper ca si altele, dar nu le stiu deocamdata, sau cvartetele de coarde), dar altele mi se par greu de suportat (gen The Jazz Record, cateva chestii pe teme, uhm, folclorice) - si dintr-o aruncare de ureche peste cateva minute din concertul asta, nu stiu daca-l pot suporta de la un capat la altul. Deci cred ca sunt clar pentru Prokofiev la faza asta. Oricum, cand am vazut propunerile m-am gandit sa-ti sugerez concertul nr. 2 de Rachmaninoff (care pe mine ma sparge), dar se pare ca esti la curent.

EDIT: "Cvartet de coarde" si "miscare" imi suna putin dubios; astept sa fiu corectat daca traducerea mot-a-mot e prost nimerita.

Cvartet de coarde e exact ce se doreste sa insemne.. Miscarea e intr-adevar mot-a-mot.

Eu personal nu exersez nimic deocamdata. E cel mai greu concert pe care am pus ochii vreodata. Cred ca o sa-mi propun sa-l cuceresc, dar vor mai trece cativa ani pana atunci.

Shostakovici il canta o colega al clasei de pian, si de fiecare data cand o aud in auditii sau repetitii, ajung acasa si pun o inregistrare. Cel putin in ultimele saptamani. Imi vine sa dansez pe partile rapizi. Totu-i stravezie, deschis, inspiritat (ca sa bag si eu un "furculision" acum ).

Ah, da, eu-s contra curentului adulatoriu privind Concertul II de Rachmaninoff. Al treilea e de departe cel mai cel.

inspiritat

Eu merg cucurentul la faza cu Rachmaninovul. E drept ca nici nu mai tin minte cum suna concertul al treilea.

Curios din fire, intreb: ala de Prokofiev e mai tehnic decat, de pilda, Etude Revolutionnaire de Chopin? ca ala mi se pare ingrozitor.

Nu se poate, iti fac cadou Rach III cu Volodos!

Partea a doua din Prokofiev II, vrei sa zici? Pai: unison la ambele maini, lucru care i-ar face pe multi sa se linisteasca nitel. TOTUSI: in saisprezecimi, in presto, game si siruri melodice presarate cu pozitii si schimburi acordice, orchestra in spinare, solistul condamnat sa nu rasufle si sa nu clipeasca timp de circa patru minute. Ce mai, te dai in montagne russe.

Personal, nimic nu ma terifiaza mai mult decat partea a III-a. Partitura, vreau sa zic. E... e... ie...

Hmm partea e treia cu Prokofiev e corupta in arhiva pe care am tras-o eu, dar o salvez acuma cu forta. N-am inteles totusi daca e mai greu decat studiul lui Chopin. Montagne russe e si pentru ascultator, zic eu, deci imi pot imagina ce ameteala il cuprinde pe interpret.

As servi Rachmaninoff, sunt curios de orice noua varianta in principiu - eu am cele patru concerte cu Ashkenazy si Concertgebouw Orchestra, doar ca nu le-am aprofundat.

Op.25 nr.11 e mai greu decat op.10 nr.12 (Revolutionarul), iar pt. a II-a din Prokofiev II nu e mai grea decat op.25 nr.11.

Prokofiev-ul mi-a dat mesaj de eroare la dezarhivare, dar vad ca toate cinci bucatile sunt acolo. Dau strigare daca e OK sau ba, dupa ascultare.

Am reascultat lucrarile lui Martinu si Schnittke, avand ca suport ce am putut gasi din prima pe piata de discuri.



Poemul simfonic al lui Martinu e doar un preludiu aici, dar mi-a placut oricum, l-am reascultat de cinci ori. Totul rezoneaza pur si simplu cu simfonismul, nu depistez nici un alt demers mai experimental, pana si frictiunile dintre partide (la nivel muzical: semnale disonante si dramatice) sunt de factura conventionala. Celelalte lucrari mi s-au parut mai putin interesante, poate doar a treia parte din Canti di vita e d'amore a lui Nono, iar Un supravietuitor din Varsovia a lui Schonberg imbina naratiunea cu muzica.



Am dorit sa reascult Concertul pentru viola a lui Schnittke cantat de insusi cel caruia i-a fost dedicat: Yuri Bashmet. Albumul mai contine si o Sonata pentru Trio. Il creditez pe artist si ansamblu deopotriva (Rostropovich dirijand LSO, wow), dar impresia interpretarii live ramane marcanta. Disonantele crancene si polistilismul nu ma conving ca reprezinta tot ce a dorit sa spuna Schnittke cu lucrarea, e in primul rand un concert al disperarii, al framantarii, al durerii.

Steve Reich se repeta si Steve Reich se repeta si se si se Steve Reich se si repeta si se repeta Steve Reich si Steve Reich

Sau din aceeasi gama: http://uncyclopedia.wikia.com/wiki/Philip_Glass

Philip Glass-singura piesa careia i-am ramas fidel (o ascult cam o data pe an) este muzica scrisa pentru filmul Mishima

am fost in seara asta la un recital de poezie si muzica in Domul catolic din P-ta Unirii. super spectacolul, unul din cele mai faine la care am fost vreodata (mai ales ca pe randul din fata mea statea o tipa de care imi place mie in ultima vreme, cu toate ca ea ma cam ignora).
„De la Vechiul la Noul Testament prin muzică şi poezie”

MAIA MORGENSTERN - recitator
ALEXANDRU MOROŞANU - violoncel
TATIANA MOROŞANU - pian
CRISTINA RADU - soprană
MARCEL COSTEA - orgă

Program:
J. S. Bach: Toccata şi fuga în re minor
Text: Cartea Genezei (fragment) şi Psalmul 32
J. S. Bach: Arioso
Text: Cartea Genezei (fragment), Abraham şi Psalmul 15
M. Bruch: Kol Nidrei
Text: Cartea Exodului (fragment) şi Psalmii 15, 12, 34
L. van Beethoven: Variaţiuni pe o temă din Oratoriul „Judas Maccabeus” de G. Fr. Händel
Text: Jerusalem şi Psalmul 29
C. Dumitrescu: Serenada română
TEXT: Psalmii 41, 12, 50
C. Saint-Saëns: Le cygne
Text: Rilke – Regele David - P. Constantinescu: Sonata bizantină
Text: Rilke – Cina cea de taină; Muntele măslinilor
P. Casals: Cântecul păsărilor
Text: Rilke: Ce-ai să Te faci, Doamne, dacă mor?
Ch. Gounod: Parce Domine
Text: Rilke – Tu nu socoţi că-i blasfemie...; Pivirea stinge-mi-o - W. A. Mozart: Larghetto şi Rondo
Text: Din viaţa Mariei - Fr. Schubert: Ave Maria
Text: Din viaţa Mariei „Şi atunci a înviat....Şi al supremei legături”
W. A. Mozart: Ora pro nobis
Text: Rilke – din Ceaslov; Vecine Dumnezeu; De s-ar lăsa tăcerea grea; sunt eu înfricoşatule
A. Knevell: Toccata

(si dupa conceert m-am plimbat putin cu domnisoara (n-are verigheta), fara insa cu prea mare succes)

in seara asta sub puternica impesie a sunetului de orga, o sa ascult mai departe doar asa ceva.

http://www.orchestredeparis.com/index.php?option=com_content&task=category&sectionid=6&id=67&Itemid=101

Ma pun pe vizionat foarte curand (n-am verificat daca exista DVD integral). Calendarul difuzarilor e trecut clar in dreapta, deocamdata patru simfonii au fost date difuziunii (intr-un final toate vor putea fi vazute pana in 2011).

Am asteptari foarte mari. Mi-am inregistrat cu ceva timp in urma Mahler V in aceasta distributie (de pe Mezzo), avand timp sa ascult doar primele doua parti (ulterior, mi-a fost stersa caseta, grr). M-a tinut pe marginea scaunului!